Dosarul CNSAS - Traian Băsescu: Fostul președinte ar fi colaborat cu Securitatea
În acțiunea depusă la CAB de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu, se arată că fostul președinte și-a turnat colegii și a menținut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului.
În acțiunea în constatare înaintată Curții de Apel București de către CNSAS și consultată de Mediafax se precizează că documentele identificate arată că, începând din 1972, Traian Băsescu a început cursurile la Institutul de Marină și, tot în același an, acesta a început să fie folosit în calitate de sursă, atribuindui-se un nume conspirativ - Petrov. În 1976, Traian Băsescu își încheie studiile când ofițerii de contrainformații încetează legătura cu acesta și transmit dosarul personal organului de securitate responsabil cu supravegherea informativă a întreprinderii. Dosarul este clasat și trimis ulterior Serviciului de Securitate Port, care îl retrimite în arhivă.
În 1979, Traian Băsescu se înscrie în PCR, iar dosarul său este distrus ”ca urmare a dobândirii de către titular a calității de membru’’, fără să fie microfilmat, se arată în acțiunea de constatare a CNSAS.
În 1988, Băsescu revine în țară și hotărăște să reia legătura cu organele securității, sesizându-le acestora mai multe aspecte de interes operativ, în baza unei instruiri prealabile, fiind folosit ca persoană din baza de sprijin cu nume conspirativ. În dosar se regăsesc trei documente, dintre care două furnizate de către SRI și MApN, care arată că fostul președinte este aceeași persoană cu sursa Securității.
Fila 118 din volumul 5 al Registrului inventor arhivă al fondului de rețea, păstrat la Constanța, este un document pus la dispoziție CNSAS de către SRI, iar filele 64v și 65 din Registrul jurnal al unei rețele informative din Mangalia au fost puse la dispoziție de către Direcția de Siguranță Militară a MapN.
Pentru fostul președinte, colaborarea cu Securitatea a însemnat furnizarea de informații prin care se denunțau activități contrare regimului totalitar comunist, precum intența de a părăsi țara și relațiile cu cetățeni străini. Informațiile furnizate de către acesta au în vedere legăturile stabilite de un coleg de facultate al acestuia cu cetățeni străini, activitate îngrădită de către statul comunist, reprezentând un act ostil regimului totalitar, precum și intenția unei alte persoane de a pleca în străinătate, atitudine extrem de gravă din perspectiva aceluiași regim comunist.
În nota de constatare, CNSAS arată că furnizarea de informații a fost realizată în mod conștient și că cele transmise au determinat măsuri concrete dispuse de către Securitate asupra persoanelor vizate. Într-una din notele sale, Traian Băsescu propune avizarea negativă a unei eventuale desemnări ca ofițer pe navele românești ce pleacă în străinătate a unei persoane denunțate.
Background
Băsescu: Nu am cum să pierd acest proces
”Vă garantez un lucru - nu am cum să pierd acest proces. Deja știu cum trebuie să demonstrez lipsa lui de valabilitate și de consistență. Însă nu aș vrea să fac publică abordarea pe care o voi avea. Sunt acuzații fabricate pe lucruri incomplet luate în analiză. Voi câștiga acest proces, totul este să se desfășoare suficient de repede și sper acest lucru, pentru că nu vreau să stau cu acest bolovan atârnat. Am toate argumentele să demonstrez că raportul CNSAS a fost întocmit tendențios. Cel puțin tendențios”, a declarat joi seara, la B1TV, Traian Băsescu.
El a mai spus că s-au folosit ”informații trunchiate” în raportul CNSAS, ceea ce este ”complet incorect”.
”În al doilea rând, nu știu cum Dumnezeu de a apărut chiar acum, pentru că predarea arhivei s-a făcut în 2005-2006. Deci au apărut noutăți în 2019... Și cea mai mare noutate este faptul că SRI, așa scrie în documente, a predat în data de 9 aprilie o casetă, o rolă care i-a ajutat să pună lucrurile cap la cap, spun dânșii. Sigur, dosarul a explodat în plină campanie, iar acum campania continuă, în condițiile în care suntem în proces de negociere la Parlamentul European”, a adăugat el.
Comentarii