Procurorii militari au clasat dosarul privind prăbușirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol din județul Constanța, în decembrie 2014, accident soldat cu moartea a patru persoane - doi piloți și două cadre medicale.

Potrivit ordonanței întocmite de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, cu privire la acțiunile/inacțiunile pilotului și copilotului elicopterului, care au avut ca urmare decesul medicului Laura Vizireanu și al asistentei medicale Gabriela Camelia Harton, "întrucât a intervenit decesul făptuitorilor".

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, cu privire la activitățile desfășurate de operatorii din cadrul Biroului Răspuns Apel Unic de Urgență 112 Constanța vizând preluarea apelurilor de urgență și alertarea structurilor specializate de intervenție.

Aceeași măsură a fost luată cu privire la măsurile dispuse pentru căutarea-salvarea victimelor și activitățile de intervenție desfășurate de lucrătorii din ISU "Dobrogea", Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General de Aviație, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța, Ministerul Apărării Naționale - Centrul 39 de Scafandri și UM 01921 Baza 86 - Aeriană Borcea, Autoritatea Navală Română, Direcția Hidrografică Maritimă și Instituția Prefectului Constanța, "întrucât aceste acțiuni nu s-au interpus în lanțul cauzal care a determinat decesul victimelor, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracțiuni".

Totodată, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, "întrucât faptele nu există, nefiind constatate încălcări ale dispozițiilor legale sub acest aspect".

Parchetul menționează că împotriva soluțiilor de clasare nu au fost formulate plângeri în procedura prealabilă.

Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord - doi piloți de la Inspectoratul General de Aviație și două cadre medicale ale SMURD Constanța - s-a prăbușit pe 15 decembrie 2014 în lacul Siutghiol. Toți membrii echipajului au murit în urma accidentului.

În momentul producerii accidentului, elicopterul se întorcea dintr-o misiune aeromedicală, după ce transportase un pacient la Spitalul Județean Constanța.

Conform MAI, temperatura apei lacului Siutghiol, în momentul prăbușirii elicopterului, era de 2 grade Celsius, iar supraviețuirea conștientă a victimelor accidentului ar fi putut fi de cel mult 12 minute, iar supraviețuirea generală de cel mult 20 de minute.

Aeronava nu îndeplinea condițiile tehnice pentru a opera pe mare, nefiind dotată cu pilot automat și baliză pentru semnalizare în caz de accident aviatic pe mare, ceea ce făcea inutilă utilizarea flotoarelor.

Potrivit informațiilor furnizate de MAI, pilotul elicopterului, comandor Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani), era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de 10 ani. Avea la activ 2.900 de ore de zbor, dintre care aproximativ 2.000 pe elicopter de tip EC 135.

Copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 ani), avea la activ 1.600 de ore de zbor, dintre care 500 pe acest tip de elicopter. Era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de 7 ani.

Medicul Laura Vizireanu de la SMURD Constanța avea 39 de ani, iar asistenta medicală Gabriela Camelia Harton avea 38 de ani.