Deputatul Elena Udrea s-a înscris la Facultatea de Teologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj la un master de consiliere pastorală, pentru a-i ajuta pe oameni "prin credință", a declarat ea, miercuri, pentru News.ro.

De asemenea, Udrea spune că zilele acestea urmează să înființeze "Institutul Fericirii", un ONG pentru sprjinirea oamenilor de a fi "fericiți în viață".

UPDATE Elena Udrea a fost admisă cu media 8,20, pe ultimul din cele patru locuri bugetate, la masterul de ”Consiliere pastorală și asistență psihosocială” al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai, printre cursurile pe care le va urma numărându-se ”Metafizica și Teologia” sau ”Elemente de Terapeutică religioasă”.

+++

"Am dat examenul de înscriere la masterat la Babeș-Bolyai, la Cluj, și am intrat la Consiliere pastorală și Asistență psiho-socială. (...) Este un master de un an de zile, în urma căruia, pregătindu-mă în acest domeniu, îmi doresc să pot să consiliez persoanele care au credință religioasă în rezolvarea problemelor emoționale pe care le au, dar de orice natură, în așa fel încât tratarea acestor probleme să se facă și prin practicarea credinței, rugăciuni, prezență la biserică", a declarat deputatul pentru News.ro.

Cursul "îmbină psihologia cu credința religioasă ca forme de tratate a diverselor afecțiuni", indiferent de natura lor.

"Dorința mea este de a spune lumii și de a arăta oamenilor că pot fi fericiți prin credință religioasă", a spus Udrea.

Masteratul va începe pe 3 octombrie, iar Elena Udrea va avea cursuri în fiecare vineri și sâmbătă.

În paralel, deputatul vrea să înființeze și o asociație, intitulată "Institutul Fericirii", prin care dorește să ofere "sprijin pentru ca oamenii să fie fericiți în viață".

"Am acest proiect, voi înființa acest institut chiar în aceste zile, îl lucrez, pentru că îi caut forma juridică potrivită. Voi încerca să îi adun aici pe toți oamenii care vor să facă bine, în mod benevol. (...) Este un Institut al Fericirii. Așa se va numi, am o mică problemă, că există ceva asemănător ca denumire, deci juridic mai lucrez", a spus Udrea, pentru News.ro.

Deputatul a precizat că "cel mai probabil nu" va mai candida la alegerile parlamentare din iarnă, însă nu exclude o revenire în politică, adăugând că momentan vrea să se dedice acestui nou proiect.

Potrivit site-ului Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul UBB, programul de master este unul interdisciplinar și are ca scop dezvoltarea de competențe din domeniile Teologie și Psihologie. Acesta urmărește aducerea împreună a metodelor clinice de psihologie și psihoterapie seculară cu metoda și practica teologică pastorală. În același timp, oferă o abordare holistică a psihoterapiei și integrează terapeutica afecțiunilor psihice într-un cadru spiritual, ceea ce conferă un plus de confort pacienților religioși și o abordare duhovnicească a procesului terapeutic, relatează News.ro.

În această vară, Elena Udrea a scris pe pagina sa de Facebook mai multe mesaje cu conținut religios și a anunțat inclusiv că a ținut post înaintea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului din 15 august.