G4Media anunţă că va sesiza comportamentul abuziv al puterii la organizațiile care apără independența presei, după ce Liviu Dragnea a anunțat că cere Guvernului un proiect de lege pentru ”transparentizarea finanțărilor publicaţiilor online.

"G4Media va sesiza comportamentul abuziv al puterii la organizațiile internaționale care apără independența presei. Vom semnala la Parlamentul European acest grav derapaj împotriva presei independente, în contextul dezbaterilor referitoare la situația statului de drept din România. G4Media.ro a inițiat discuții pentru o eventuală acțiune în instanță, având în vedere presiunile, abuzurile și hărțuirea constantă la care sunt supuși jurnaliștii publicației de către reprezentanții puterii", precizează publicaţia, în urma declaraţiilor făcute de Liviu Dragnea şi Dan Voiculescu.

Acesta din urmă a scris pe blogul său că G4Media, Newsweek, PressOne, DacNews, Comisarul şi Epoch Times ar fi beneficiat în ultima perioadă de ”o infuzie de capital substanțial” și că ar fi ”susținătoare ale lui Dacian Cioloș și ale apropiaților săi", unul dintre argumente fiind creșterea audienței. Dan Voiculescu a cerut Guvernului şi serviciilor secrete să investigheze finanţarea acestor publicaţii.

Subiectul a fost preluat imediat de Liviu Dragnea.

Prezent duminică seara la România TV, preşedintele PSD a declarat, răspunzând unei întrebări: "Eu cred că are mare dreptate dl Voiculescu și știu că a mai fost lansat subiectul acum câteva luni și a fost un mare scandal. De ce să nu ne permitem să ne gândim la asta? Unii nu se pot tăvăli cerând transparență, dar nu la ei. Orice firmă din România e transparentă. Să facă (guvernul – n.red.) un proiect de lege privind transparentizarea finanțărilor și modul de cheltuire a banilor. De ce să fie secrete lucrurile acestea? Se tot vorbește că sunt firme acoperite? Dacă sunt mișcări de bani legale, cinstite, unde e deranjul?˝