Procurorul general interimar Bogdan Licu a confirmat rechizitoriul întocmit de DIICOT în dosarul ”Caracal”, astfel că Gheorghe Dincă va fi trimis în judecată pentru săvârșirea a opt infracțiuni.

"În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către DIICOT în dosarul Caracal întrunește condițiile legalității și temeiniciei, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al PÎCCJ, Bogdan Dimitrie Licu, a confirmat rechizitoriul", a anunțat miercuri Parchetul General.

Gheorghe Dincă a mărturisit că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu (15 ani) și pe Luiza Melencu (18 ani). Ulterior, el și-a schimbat declarația, susținând că n-ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, fata fiind luată din casa lui de alte persoane.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenușa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparțin Alexandrei Măceșanu, cu o probabilitate de 99,93%.

În ceea ce privește fragmentele osoase descoperite lângă o pădure din Caracal - în urma indicațiilor lui Dincă privind locul în care a îngropat rămâșițele Luizei Melencu -, INML nu a reușit să stabilească cui aparține ADN-ul.