Președintele Comitetului de coordonare a vaccinării, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că începând de miercuri va demara vaccinarea în centrele mobile.

"De mâine (miercuri - n.r.), începe activitatea de vaccinare prin centrele mobile și, de asemenea, prin sprijinul echipelor mobile, avem 14 județe identificate în care vom demara, pentru moment, această etapă de vaccinare. Sigur că vor intra, rând pe rând, și alte județe și. Avem 7 județe în care vor fi dislocate aceste centre mobile de vaccinare. În celelalte județe, acolo unde există spații adecvate, vom aloca doar echipe mobile, împreună cu tot ce au nevoie, pentru a efectua vaccinarea în spațiile deja amenajate. Pot să vă spun și care sunt aceste județe unde dislocăm centre mobile: Arad, Bacău, Constanța, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Sibiu", a spus Valeriu Gheorghiță.

Pentru moment, în aceste centre mobile se va utiliza vaccin de la compania Moderna.

"Ne putem permite din punct de vedere logistic organizarea acestor activități de vaccinare, având în vedere stabilitatea la temperatura obișnuită de +2 - +8 grade pentru 30 de zile (a serului Moderna - n.r.)", a mai spus medicul.

Întrebat cum vor funcționa aceste centre, Gheorghiță a spus: "Scopul lor principal este de a facilita accesul celor care nu se pot deplasa pe câțiva zeci de km la un centru de vaccinare. Vorbim în mod deosebit de localități din mediul rural, localități care nu au medic de familie care să asigure accesul la vaccinare în cabinetul propriu, și, din acest punct de vedere, aceste centre vor vaccina persoanele doritoare din localitatea respectivă, 5-10 zile, cât este nevoie. (...) Ne imaginăm și alte situații în care putem să folosim centre mobile. În mod deosebit în zonele aglomerate - piețe, târguri, unde putem să venim cu aceste centre mobile, tocmai acolo unde sunt un număr mai mare de persoane care își doresc să se vaccineze, dar poate nu găsesc timpul necesar, modalitatea de programare. Practic, ne va asigura o flexibilitate și o dinamică a campaniei de vaccinare".