Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a susținut marți o conferință de presă cu ultimele detalii despre campania de imunizare din România.

La conferință au mai participat secretarul de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte CNCAV Andrei Baciu, medicul primar de sănătate publică Florentina Furtunescu, Institutul Național de Sănătate Publică, și doctorul Călin Alexandru, director general al Direcției Generale Urgente Medicale din cadrul DSU, membru CNCAV.

Principalele declarații ale lui Valeriu Gheorghiță:

Până la 31 ianuarie s-au pierdut 1.826 de doze, adică 0,64% din totalul celor recepționate.

De pe 3 februarie și până pe 14 aprilie sunt programate 574.544 de persoane pentru doza 1 și 931.331 pentru doza de rapel.

În învățământ au fost vaccinate peste 27.000 de persoane, adică 14% din cei care și-au arătat intenția de a se vaccina, iar alte peste 100.000 sunt deja programate.

Până pe 15 februarie sunt prevăzute 180 de centre vaccinare noi ce urmează să fie deschise.

Vom adapta strategia de vaccinare după primirea vaccinului AstraZeneca, am pregătit centrele și coordonatorii centrelor de vaccinare. Săptămâna asta stabilim categoria eligibilă pentru a primit serul AstraZeneca.

Locurile care au rămas disponibile nu pot fi ocupate acum din cauza lipsei de doze, iar amânarea persoanelor cu boli cronice sub 65 de ani a fost o decizie luată la nivelul CNCAV pentru a nu pune în pericol doza de rapel pentru cei care au primit deja prima doză.

Tehnic, crearea unui certificat digital de vaccinare nu este complicată, iar când se va decide un model unic la nivel european, România se va alinia la decizie.

În cazul persoanelor care se infectează cu COVID-19 între de cele două doze s-a decis ca rapelul să fie administrat după vindecare, dar nu există o prevedere clară în privința intervalului de timp. Recomandabil ar fi să așteptăm 2-4 săptămâni de la vindecare, dar asta este și în funcție de severitatea bolii.

Nu avem statistici referitoare la numărul de cazuri COVID-19 după prima și a doua doză, dar o să cerem datele și vi le comunicăm. 

Nu avem date despre persoanele nedeplasabile care au cerut să fie vaccinare la domiciliu, dar sunt 25-30.000 de astfel de persoane.

Cine nu poate ajunge la rapel în ziua stabilită, are la dispoziție cel mult 42 de zile de când a făcut prima doză. 

Pentru luna martie sunt ocupate aproape toate locurile de vaccinare, în funcție de calendarul de livrare vom deschide noi centre.

În România nu a fost nicio reacție adversă gravă, ci doar reacții generale. Vaccinul este mai reactogen la doza de rapel, iar frecvența acestora este mai predispusă să apară la persoanele tinere.

Etapa a treia de vaccinare va începe în aprilie.

Nu avem date despre procentul de vaccinare în mediul rural și mediul urban, dar domină mediul urban unde riscul de infectare este mult mai mare.