O parte dintre angajații căilor ferate au declanșat miercuri dimineața un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe șapte regionale, mai puțin Constanța, a anunțat CFR.

UPDATE

Marius Chiper, directorul general al CFR, a declarat că nu poate crește salariile până când nu este aprobat bugetul, ceea ce ar putea dura încă 2-3 săptămâni. 

"N-am avut niciun avertisment din partea liderilor sindicali. Noi suntem într-un proces de negociere început în luna februarie pentru semnarea unui nou contract colectiv de muncă. Am parcurs etapele legale care să ne permită semnarea acestui contract și asigurarea unui buget de venituri și cheltuieli care să permită o creștere salarială pentru toți angajații noștri, creștere care va fi undeva la 22.5%. Am intuit acest mod de acțiune al angajaților aseară târziu când am terminat negocierile cu liderii sindicali care au refuzat să semneze un act adițional propus de noi de prelungire a actualului contract pe o perioadă de 30 de zile până rezolvăm aprobarea bugetului. Conform prevederilor legale nu putem acorda o creștere salarială fără un buget aprobat conform reglementărilor. La nivelul companiei am elaborat proiectul de buget, el a fost aprobat de CA, a fost susținut și validat de AGA prin aprobarea dată de Ministerul Transporturilor pe acest buget. El a plecat acum de la noi din minister, se află pe circuitul de realizare la Ministerul Muncii și Finanțelor și în scurt timp conform procedurilor de funcționare ale guvernului va intra într-o hotărâre de guvern care va fi propusă spre aprobare. În mod normal în 2-3 săptămâni, bugetul ar trebui să fie aprobat", a declarat Marius Chiper pentru Digi 24.

Directorul CFR a adăugat că de la ora 15:00 se vor relua negocierile cu liderii sindicali. 

***

Greva spontană declanșată miercuri de angajați feroviari s-ar putea extinde la toate regionalele, pe fondul nemulțumirilor salariale, la care se adaugă lipsa echipamentului de lucru, condițiile improprii de lucru și lipsa combustibilului pentru încălzirea spațiilor tehnice, a declarat pentru Agerpres Florin Dobrescu, liderul Federației Sindicatelor Drum de Fier.

Florin Dobrescu a explicat că marți, 21 martie, a expirat Contractul Colectiv de Muncă și, deși conducerea CFR a venit cu propunerea unei creșteri a fondului de salarii cu 22,5%, aceasta nu are bază legală, întrucât bugetul companiei încă nu este aprobat.

Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA a anunțat că o parte dintre angajații feroviari au declanșat un protest spontan începând cu ora 7:00, acțiune care afectează graficul de circulație al trenurilor.

Potrivit Digi24, 113 de trenuri sunt afectate de grevă la ora 13:00.