Guvernul a aprobat sâmbătă acordarea de facilități și gratuități pentru cetățenii care vin din Ucraina, pentru transportul rutier, feroviar, naval și aerian.

„Astăzi (sâmbătă - n.r.) a avut loc ședința task-force-ului dedicat situației din Ucraina, urmată de o ședință de guvern în care a fost aprobată hotărârea privind acordarea de gratuități și facilități pentru transportul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina. Sunt reglementări privind acordarea de facilități pentru transportul rutier, feroviar, naval și aerian în cazul cetățenilor străini sau apatrizilor care sunt în situații deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina și care nu solicită o formă de protecție, potrivit legii azilului”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. 

El a precizat care sunt facilitățile oferite cetățenilor care vin din Ucraina. 

„Este vorba de acordarea de gratuitate la toate călătoriile efectuate cu operatorii de transport feroviar, la tren de rang Regio și InterRegio clasa a doua, pe perioada staționării temporare sau a tranzitării României în baza actelor de identitate a documentelor temporare de identitate, rezidență sau a permiselor eliberate de autoritățile române, scutirea de la plata tarifelor de trecere cu bacul pentru cetățenii străini sau apatrizii care intră în România prin punctul internațional de trecere a frontierei de stat român-ucraineană din localitățile Isaccea și Orlivka, precum și acordarea de gratuitate pentru călătoriile efectuate cu operatorii de transport fluvial pe ruta Isaccea-Galați”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Alte gratuități sunt acordate și pentru transportul rutier.

„Acordarea de gratuitate la transportul rutier național sau internațional pe perioada staționării temporare sau a tranzitării teritoriului României, scutirea de la perceperea taxelor aferente autorizațiilor de transport de persoane și de marfă prevăzută de acordurile rutiere bilaterale sau multilaterale, decontare a contravalorii biletelor de călătorie gratuită prin bugetul Autorității pentru Reformă Feroviară și reguli privind decontarea fac parte, de asemenea, din categoriile de facilități reglementate de Guvern pentru a veni în sprijinul celor care tranzitează sau intră în România din Ucraina”, a mai explicat Dan Cărbunaru. 

Acesta a adăugat că există și posibilitatea realizării unor curse charter pentru cetățenii din Ucraina care vor să părăsească România.