Cheltuiala bugetară pe care o presupune aplicarea noilor măsuri este estimată la 873 milioane de lei în acest an, iar Guvernul trebuie să facă rost de încă 2,6 miliarde de lei pentru 2017.

Sistemul de salarizare pentru personalul bugetar din sănătate și educație va fi restructurat începând cu luna august, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate miercuri, dar de modificările introduse de noul act normativ vor beneficia aproximativ 650.000 de salariați din toate familiile ocupaționale, a anunțat guvernul după ședința săptamânală.

Potrivit Executivului, actul normativ este rezultatul consultărilor în cadrul mai multor întâlniri cu reprezentanți ai tuturor familiilor ocupaționale.

„Să nu uităm că această ordonanță (...) este despre oameni, despre oameni care ne-au comunicat frustrările pe care le au în sistem, ne-au comunicat încurajările pentru rezolvarea acestor disfuncționalități”, a declarat ministrul muncii, Dragoș Pîslaru.

„Încercăm să rezolvăm, să corectăm niște inechități, niște disfuncții majore care s-au strâns de ani de zile în sistemul public de salarizare, după o încercare ratată în 2010 de a avea o lege-cadru care nu s-a aplicat niciodată, deși ar fi putut să fie începută, să fie aplicată de ani de zile. Nu vom rezolva absolut toate problemele prin această ordonanță, dar știm exact ce rezolvăm, știm pe ce date stăm și știm că peste 650.000 de oameni din administrația publică centrală vor beneficia de prevederile acestei ordonanțe”, a mai spus ministrul.