Reprezentanții Universității Maghiare „Sapientia” au pus, joi, piatra de temelie pentru un campus universitar în Sfântu Gheorghe, o inițiativă menită să susțină educația tinerilor maghiari din Transilvania.

Proiectul, finanțat de Guvernul Ungariei, este văzut de președintele UDMR, Kelemen Hunor, drept o parte dintr-o strategie mai amplă pentru combaterea declinului demografic din secuime.

Într-un discurs susținut la ceremonie, Kelemen Hunor a subliniat necesitatea unor politici publice pentru a încuraja natalitatea și a stopa emigrarea tinerilor: „Suntem o societate care îmbătrânește. E crucial să păstrăm speranța în viitor, iar acest lucru depinde de sprijinul oferit tinerilor pentru a-și construi viața aici, în țară. Fără copii și sprijinirea educației, viitorul nostru va deveni incert”, a declarat acesta, citat de Agerpres.

Astfel, construcția campusului Sapientia se aliniază obiectivului urmărit, potrivit liderului maghiar, oferind studii superioare care să asigure formarea unei generații de intelectuali capabili să susțină viitorul comunității maghiare în regiune.