Guvernul a aprobat joi o Ordonanță de urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru susținerea activității a 5 aeroporturi regionale, pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei COVID-19, în perioada martie-iunie 2020.

Valoarea totală a ajutorului de stat care va fi acordat este de 22,284 de milioane de lei.

Cele cinci aeroporturi beneficiare sunt:

- Regia Autonomă Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj: 8,537 milioane de lei;

- Regia Autonomă Aeroportul Internațional Iași: 6 milioane de lei;

- Regia Autonomă Aeroportul Internațional Sibiu: 3,966 milioane de lei;

- Regia Autonomă Aeroportul Internațional Craiova: 630.000 de lei;

- Regia Autonomă Aeroportul Internațional ”George Enescu” Bacău: 3,149 milioane de lei.

Potrivit Ministerului dezvoltării, această măsură se încadrează în politica Guvernului României de sprijin acordat  companiilor afectate de criză, pentru continuarea activităților economice și pentru plata angajaților a căror activitate a fost întreruptă temporar, potrivit planului Național de Investiții și Relansare Economică.