Poluarea cu particule cu diametrul mai mic de 2,5 microni (PM2,5) a cauzat 422.000 de decese premature în 41 de țări europene în 2015, dintre care 25.000 în România, arată un studiu al Agenției Europene de Mediu.

Poluarea aerului are în continuare un impact negativ asupra europenilor, în ciuda îmbunătățirilor lente în domeniu, potrivit raportului pe 2018 privind calitatea aerului în Europa, publicat luni de Agenția Europeană de Mediu.

Poluarea aerului continuă să depășească limitele și valorile din ghidurile Uniunii Europene și ale Organizației Mondiale a Sănătății, deși progresul tehnologic și politicile implementate au dus la un progres în direcția reducerii emisiilor de particule și gaze toxice.

Estimările actualizate din raport arată că, în 2015, concentrațiile de PM2,5 au cauzat aproximativ 422.000 de decese premature în 41 de țări europene, din care circa 391.000 au fost în cele 28 de state membre ale UE, notează Mediafax.

În ceea ce privește România, raportul estimează că poluarea cu particule PM2,5 a cauzat 25.400 de decese premature în anul 2015.

Transportul rutier este una dintre principalele surse de poluare a aerului din Europa, în special poluanții nocivi, cum ar fi dioxidul de azot și pulberile în suspensie, potrivit raportului intitulat „Calitatea aerului în Europa-Raport 2018”, publicat luni de Agenția Europeană de Mediu (AEM). Emisiile provenite din agricultură, producție de energie, industrie și gospodării contribuie, de asemenea, la poluarea aerului.

„În ceea ce privește poluarea aerului, emisiile generate de transportul rutier sunt adesea mai dăunătoare decât cele provenite din alte surse, deoarece aceste emisii au loc la nivelul solului și tind să se producă în orașe, aproape de oameni. De aceea, este atât de important ca Europa să își dubleze eforturile pentru a reduce emisiile din transport, energie și agricultură și pentru a investi în a le face mai ecologice și mai durabile”, a declarat Hans Bruyninckx, director executiv al agenției.

Nivelurile mari de poluare a aerului au în continuare un impact negativ asupra europenilor, în special a celor care trăiesc în zone urbane. Poluarea aerului are totodată un impact considerabil asupra economiei, scăzând durata de viață, mărind costurile medicale și reducând productivitatea economică ca urmare a numărului de zile de lucru pierdute din cauza problemelor de sănătate. Poluarea aerului are un impact negativ și asupra ecosistemelor, pentru că degradează solurile, pădurile, lacurile și râurile și reduce producția agricolă, arată raportul.