Un incendiu a izbucnit miercuri la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean din Slatina, fiind activat planul roșu de intervenție, informează Agerpres.

UPDATE

Cele 6 persoane de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina intoxicate cu fum sunt în stare stabilă, iar ceilalți pacienți evacuați vor fi transportați la Spitalul de Psihiatrie de la Schitu Greci, potrivit sursei citate.

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că incendiul a fost provocat de un pacient aflat la izolator, care a folosit o brichetă.

+++

Incendiul a fost lichidat. Acesta s-a manifestat la izolatoriul spitalului, la nivel parter și etaj 1, precizează IGSU.

Până la acest moment, au fost evacuate 36 de persoane, dintre care 6 au fost intoxicate cu fum și sunt transportate la UPU.

Se continuă operațiunile de căutare.

+++

Prezent la inaugurarea primului centru mobil de vaccinare, în județul Ilfov, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a fost informat despre incendiu.

"Am primit o veste tristă, între timp am fost pe telefon să am ultimele date. Există un incendiu la un spital de psihiatrie din Slatina. Datele de până acum ne arată că nu sunt persoane grav rănite. Persoanele din incintă au fost evacuate și pompierii abia acum intră acolo să vadă dacă nu cumva a mai rămas cineva. Situația definitivă vă va fi prezentată de cei care sunt acolo. Deocamdată, din fericire, nu este așa de grav cum ar fi putu să pară chiar la început", a comentat președintele.

El a mai adăugat că semnalul este clar și e nevoie de reformă. "Trebuie să facem spitalele mai performante, mai sigure și despre aceste lucruri voi vorbi mai inextenso probabil în această seară, când cred că vom avea ceremonia pentru un nou ministru al Sănătății", a mai completat șeful statului.