Un incendiu a izbucnit sâmbătă seară la secția de Terapie Intensivă din incinta Spitalului Județean din Piatra Neamț, în urma căruia zece oameni au murit, iar alți 7 au fost grav răniți, printre care și medicul de gardă.

UPDATE 15 NOIEMBRIE

În urma ședinței convocate la ora 13,00, la sediul MAI, de către Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, s-au decis următoarele: 

- trimiterea la fața locului a Directorului Institutului Național de Criminalistică, comisarul șef de poliție Romică Potorac, pentru susținerea echipei de cercetare la fața locului;

- s-au stabilit măsuri suplimentare pentru protejarea criminaliștilor împotriva infecțiilor cu noul Coronavirus, cât și a substanțelor chimice degajate în urma incendiului;

- pentru operativitatea analizei în laborator a probelor colectate de la fața locului, s-a ordonat constituirea unor echipe care vor asigura transportul rapid de la Piatra-Neamț la Institutul Național de Criminalistică;

-pentru coordonarea misiunii de transport între locul cercetării și INC, a fost desemnat adjunctul IGPR, chestor de poliție Florin Brăcea.

Totodată, s-a stabilit ca Grupul de lucru constituit la nivelul MAI pentru gestionarea activităților de la Piatra-Neamț și București, cu privire la finalizarea cercetărilor în cel mai scurt timp, să fie condus de către Secretarul de stat chestor-șef de poliție Bogdan Despescu.

+++

Președintele Klaus Iohannis a avut duminică o nouă reacție după tragedia din Piatra Neamț, spunând că "Doamne ferește" ca tragedia să se repete și în alte secții de Terapie Intensivă. 

+++

Guvernul a decis ca, începând cu ziua de luni, echipe mixte ale Direcțiilor de Sănătate Publică și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să desfășoare controale în toate secțiile de terapie intensivă de la nivel național pentru verificarea instalațiilor și a condițiilor de punere în funcțiune a aparaturii medicale. 

+++

O echipă formată din procurori de la Parchetul General, polițiști și specialiști în investigarea incendiilor au demarat, duminică dimineața, cercetarea la fața locului în cazul incendiului de la Secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț, relatează Agerpres.

Citește și: Medicul rănit în incendiul de la spitalul din Piatra Neamț, dus cu o aeronavă MApN la Bruxelles

Ancheta este condusă de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General, cel care s-a ocupat în trecut de cercetările în cazul Colectiv sau incendiul de la Maternitatea Giulești.

Marius Iacob a declarat duminică faptul că cercetarea la fața locului ar putea dura și două zile, iar la aceasta participă specialiști în incendii de la INSEMEX Petroșani, specialiști de la Institutul Național de Criminalistică și de la Poliția Română. 

Citește și: Arafat, despre incendiul de la spitalul din Piatra Neamț: Echipajele au ajuns în cinci minute

"Este o echipă complexă de cercetare, pentru că vrem să stabilim cu exactitate ceea ce s-a întâmplat, să stabilim toate detaliile care sunt foarte importante în economia cazului. Cercetare la fața locului ar putea dura mai multe zile, ar putea dura și două zile. Vom intra echipați corespunzător și vom lua toate măsurile de prevenție, pentru a elimina riscurile în aceste cercetări", a spus Iacob.

Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în legătură cu împrejurările în care a izbucnit incendiul de la Secția ATI din incinta Spitalului Județean Piatra Neamț, soldat cu 10 morți, ancheta fiind preluată de Parchetul General.Inițial, dosarul a fost deschis de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, ancheta fiind preluată apoi Parchetul General.

Citește și: Contre între prefectul de Neamț și managerul spitalului județean în urma incendiului din secția ATI

"Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț. Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", anunță Parchetul General.

 

"Tragedia care a avut loc la Spitalul Județean Piatra Neamț a îndoliat întreaga țară. Sunt profund îndurerat de decesul pacienților de la Secția de Terapie Intensivă și transmit condoleanțe și multă putere familiilor în aceste momente grele. Urez însănătoșire grabnică victimelor aflate în stare foarte gravă! Sunt alături de toți cei care sunt afectați de acest accident îngrozitor", a transmis Klaus Iohannis.

 

+++ 

Persoanele care au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, în Secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, sunt 7 bărbați și 3 femei, cu vârste cuprinse între 67 și 86 ani, potrivit unui comunicat de presă remis, informează Agepres.

+++

Numărul pacienților morți a urcat la 10, în timp ce alte șapte, printre care și medicul de gardă, se află în stare gravă.

"Zece persoane au fost declarate decedate, iar șapte persoane sunt în stare critică, inclusiv medicul de gardă", a declarat pentru Antena 3 purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Irina Popa.

Potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, incendiul de la etajul 2 al spitalului a pornit de la un scurt-circuit care a dus la explozia instalațiilor de oxigen.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de unitatea medicală, incendiul a izbucnit în jurul orei 18:30, iar la secția ATI erau internate 16 persoane.

De asemenea, ministrul Tătaru a plecat deja la Piatra Neamț.

+++

Având în vedere numărul de persoane existent internat în secție, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, precizează sursa citată, conform News.ro.

Pompierii intervin cu cinci autospeciale de stingere și o autoscară. Purtătoarea de cuvânt al ISU Neamț a anunțat că șapte persoane au decedat și probabil mai sunt și alți oameni care necesită îngrijiri medicale din cauza inhalării de fum.

"Incendiul a fost localizat lichidat în cel mai scurt timp. Din păcate în urma acestui incendiu s-au înregistrat și victime, mai exact șapte  persoane au decedat în urma acestui incendiu, care erau internate în secția ATI. Nu mai sunt persoane încarcertate. Se lucrează pentru evacuarea tuturor persoanelor care ar putea fi afectate ca urmare a producerii acestui incendiu. Apelul a fost primit în jurul orei 19.00. Nu vă pot spune cu exactitate câte autospeciale intervin. S-a solicitat sprijinul celorlalte detașamente pentru a fi asigurată intervenția. Nu știu să vă dau detalii despre numărul persoanelor care au fost internate sau câte au fost evacuate. Probabil necesită îngrijiri medicale persoanele afectate de fum. Se fac cercetări pentru a stabili cauza incendiului”, a declarat Irina Popa, purtătoarea de cuvânt al ISU Neamț, sâmbătă seara pentru Digi 24.