Ioan-Aurel Pop protestează față de restricționarea accesului la documentele din depozitele proprii
„Posibilitatea restricționării accesului la documentele (din depozitele proprii) cu marcaje de secretizare”, din perioada comunistă și chiar mai vechi constituie „o lovitură gravă pentru cercetarea istoriei naționale, spune președintele Academiei.
Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a transmis luni, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului de Interne Lucian Bode, că „posibilitatea restricționării accesului la documentele (din depozitele proprii) cu marcaje de secretizare”, din perioada comunistă și chiar mai vechi constituie „o lovitură gravă pentru cercetarea istoriei naționale, în totală contradicție cu practica din ultimele decenii, cu precedentul creat de activitatea Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România și cu recomandările organismelor europene privind accesul la arhive”, relatează news.ro.
Potrivit textului scrisorii, „ne îngrijorează semnalările mediatice privind distrugerea unor documente publice la expirarea termenului legal de secretizare, fără evaluarea firească a conținutului lor documentar-istoric de către specialiștii Arhivelor, fapt îndreptat ferm înspre prejudiciul științei istorice și a identității naționale. Instituțiile cu profil istoric (facultăți, institute, centre etc.), din cadrul universităților și Academiei Române își desfășoară activitatea pe baza investigațiilor din arhive. Majoritatea cercetătorilor istoriei recente au în plan lucrări care presupun asemenea cercetări în arhivă”.
Președintele Academiei solicită autorităților publice implicate să intervină în cel mai scurt timp pentru eliminarea restricțiilor menționate și asigurarea integrității informației relevante pentru istoria acestei țări.
La 26 mai 2022, pe site-ul Arhivelor Naționale ale României, a fost postat un comunicat, prin care s-a anunțat faptul că, începând de la această dată, toate documentele solicitate sălilor de studiu ale Arhivelor vor trece printr-un filtru al cenzurii, urmărindu-se oprirea accesului la informațiile clasificate, indiferent de creator, conținut și anul în care au fost create aceste documente, totul desfășurându-se sub pretextul „respectării măsurilor cu privire la protecția informațiilor clasificate”. S-a mai menționat și posibilitatea ca unele dintre dosare să nu mai ajungă la cercetători.
Mai mulți istorici, cercetători, arhiviști au protestat, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui României, Parlamentului, Guvernului și Arhivelor Naționale, față de limitarea accesului liber la documentele ce fac parte din Fondul Arhivistic Național:
"Cerem revocarea acestei decizii și declasificarea documentelor gestionate de Arhivele Naționale ale României, precum și a documentelor cu valoare istorică, deținute de instituțiile statului, pentru care s-a împlinit termenul de 30 de ani de la crearea lor”.
Comentarii