”De la tăcerea surselor intervievate, cărora le e uneori prea teamă să vorbească despre ceea ce știu, la lipsa de transparență a instituțiilor publice sau chiar la politicieni care dau în judecată jurnaliștii pur și simplu pentru că publică adevăruri prea incomode, realitatea meseriei de jurnalist în România anului 2021 poate părea, uneori, desprinsă dintr-un scenariu de film. Iar ultimul an și jumătate ne-a arătat cât de periculoasă poate fi tăcerea „surselor oficiale”, dar și vârtejul dezinformării creat de opinia „vândută” pe post de știre.

La vale, pe tobogan

Să faci jurnalism în România nu a fost deloc ușor în ultimii ani. Dar anul ce a trecut pare că este exemplul perfect al expresiei „la omul sărac nici boii nu trag”.

Scriam în ediția din martie 2020 a acestui raport că redacțiile nu și-au mai revenit niciodată după criza care le-a lovit în 2008-2009. Deși piața de publicitate era în creștere, banii erau oricum puțini și se duceau în special către televiziunile centrale. Previziunile optimiste din 2019 nu au avut cum să ia în calcul criza indusă de pandemia de COVID-19. În martie 2020, piața de publicitate a înghețat, marii jucători din piață au pus pe hold contractele de publicitate sau le-au redus substanțial. Piața de publicitate s-a redus cu 39% în aprilie 2020, comparativ cu aceeași lună a anului 20192 . O parte a industriei urma să își revină rapid, cu ajutorul publicității comerciale, dar și datorită banilor publici oferiți de Guvern.

Topul celor mai loviți a fost deschis de presa locală, deoarece intrarea în starea de urgență și restricțiile de circulație au închis majoritatea micilor afaceri, care și-au tăiat imediat costurile cu publicitatea, și au făcut ca vânzările directe de ziare să scadă aproape de zero. Cum criza economică a afectat afacerile mici, în local, încasările din publicitatea comercială nu și-au revenit încă.

Fără presă locală relevantă suntem toți mai săraci. Am văzut asta și atunci când căutam informații în primele zile ale stării de urgență, când presa locală s-a mobilizat exemplar. Am văzut-o și în timpul campaniilor electorale, când, obosită și gândindu-se la supraviețuire, a rămas la suprafața discuțiilor publice. În timp ce în America se discută transformarea ei în infrastructură critică națională, în România pandemia a acționat precum hârtia de turnesol, arătând toate motivele pentru care jurnalismul local o duce rău: competiția cu mediul public, care oferă salarii incomparabil mai mari și viață liniștită; banii negri sau gri, competiția cu site-urile care produc pseudo-știri pe bandă rulantă; lipsa publicității comerciale și dependența de publicitatea din zona politică, ce vine deseori cu un preț editorial”, se arată în raportul realizat de Cristina Lupu și Ioana Avădani, de la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).

Raportul integral poate fi citit cji.ro.