Lucrările la Park & Ride Aeroport, primul sistem de transport intermodal de acest fel din Cluj-Napoca, se apropie de final, anunță pe contul său de socializare primarul municipiului, Emil Boc.

Edilul clujean promite că, de săptămâna viitoare se va reda circulația pe strada Traian Vuia, la nivel de strat de uzură, pe patru benzi. Este vorba despre o importantă arteră rutieră care străbate municipiul de la vest la est și ajunge la aeroportul internațional din localitate.

Aici se derulează o investiție în infrastructură în valoare de 16,5 de milioane de euro, proiectul prevăzând realizarea a peste 800 locuri de parcare și facilitarea transportului în oraș.

Proiectul Park&Ride prevede amenajarea accesului din drumul național și a unei platforme pentru zona de parcare a autovehiculelor, dar și a unui terminal de tip autogară pentru transportul în comun.

Stadiul actual al proiectului de infrastructură este de 93%, lucrarea având termen de finalizare luna decembrie a acestui an.

Până acum au fost amenajate 865 de locuri de parcare, 788 locuri de parcare pentru autovehicule și 8 peroane pentru autobuze, au fost amenajate spații verzi atât între locurile de parcare, cât și perimetral, iar pentru mijloacele de transport în comun s-au organizat stații echipate cu dotările necesare.

De asemenea, lucrările continuă la amenajarea terminalului tip autogară, care cuprinde două corpuri, copertine și o piațetă publică. Suprafața amenajată este de circa 3400 de metri pătrați.

Proiectul cuprinde și realizarea unui sens giratoriu de mare viteză pentru facilitarea accesului în parcare dinspre municipiul Cluj-Napoca, dar și pe sensul de ieșite din oraș spre est.