În urma demersurilor Departamentului Consular al MAE, joi au fost finalizate procedurile de repatriere din Yemen, prin Egipt și Turcia, a unei familii compuse din șase cetățeni români și doi membri de familie ai acestora, cetățeni yemeniți.

Repatrierea s-a realizat cu sprijinul Ambasadei României la Cairo și al Consulatului General al României la Istanbul.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Cairo, a întreprins demersuri pe lângă autoritățile egiptene pentru facilitarea intrării grupului în Republica Arabă Egipt, a emis documentele de călătorie pentru cetățenii români, precum și vizele de intrare în România pentru membri de familie ai acestora.

De asemenea, a menținut dialogul în permanență cu aceștia până la părăsirea teritoriului yemenit în scopul deplasării spre Cairo.

Demersurile au fost desfășurate sub coordonarea Departamentului Consular din cadrul MAE, precum și cu avizul autorităților române competente în materie.Grupul format din cele opt persoane a părăsit marți Yemen, pe cale aeriană, pe ruta Seyoun – Cairo - Istanbul – București. Pe toată durata perioadei în care s-au aflat în compania reprezentanților misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României, cetățenilor români și membrilor de familie li s-a acordat tot sprijinul necesar în materia asistenței și protecției consulare.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că a suportat în întregime costurile aferente procedurilor de repatriere, inclusiv transportul aerian internațional.