Cazul a fost adus și la cunoștința Reprezentanței Comisiei Europene în Marea Britanie, informează MAE român.

UPDATE

Din dispoziția ambasadorului României la Londra, Dan Mihalache, coordonatorul Secției Consulare a Ambasadei României la Londra, Robert Marin, și reprezentantul Biroului Atașatului Afaceri Interne, Vlad Vida, au vizitat astăzi cele două firme ai căror proprietari, cetățeni români, au primit recent scrisori cu amenințări xenofobe, anunță MAE.

Reprezentanților Ambasadei li s-a alăturat și primarul districtului Harrow din Londra, Nitin Parekh, care și-a exprimat îngrijorarea față de apariția unor astfel de incidente și și-a declarat solidiaritatea cu comunitatea românească și susținerea totală pentru combaterea fenomenului ”hate crime”.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții misiunii diplomatice au arătat că Ambasada urmărește cu prioritate respectarea drepturilor cetățenilor români din Marea Britanie și ia toate măsurile care se impun pentru a preveni și sancționa orice formă de manifestare xenofobă la adresa acestora.

”De asemenea, a fost menționată și poziția fermă exprimată de Guvernul României, atât prin intermediul misiunii diplomatice a României de la Londra, cât și al Ministerului Afacerilor Externe Externe, prin care condamnă orice formă de manifestare xenofobă și discriminatorie și, în egală măsură, încurajează cetățenii români care s-ar putea regăsi în astfel de situații sau care au cunoștință de astfel de situații să informeze atât Ambasada României la Londra, cât și autoritățile britanice competente, pentru a putea fi luate măsurile care se impun”, se arată în comunicat.

MAE consideră că acest incident nu este reprezentativ pentru atitudinea societății britanice față de cetățenii români care locuiesc și lucrează în Marea Britanie, comunitatea românească din Regatul Unit fiind bine integrată în societatea britanică și apreciată pentru contribuția activă la dezvoltarea economiei și societății britanice.

+++

Din dispoziția ministrului de externe Bogdan Aurescu, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Londra, a semnalat această situație semnalată de RFI Ministerului britanic de externe și conducerii poliției metropolitane londoneze, cu solicitarea de a clarifica aceste incidente și de a lua măsurile care se impun pentru a preveni și sancționa orice formă de manifestare xenofobă la adresa cetățenilor români prezenți în Marea Britanie.

De asemenea, cazul a fost adus și la cunoștința Reprezentanței Comisiei Europene în Marea Britanie, având în vedere importanța pe care Uniunea Europeană o acordă principiului nediscriminării și protejării drepturilor cetățenilor europeni.

"Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm orice formă de manifestare xenofobă și discriminatorie și, în egală măsură, încurajează cetățenii români care s-ar putea regăsi în astfel de situații sau care au cunoștință de astfel de situații să informeze atât Ambasada României la Londra, cât și autoritățile britanice competente, pentru a putea fi luate măsurile care se impun", precizează MAE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că acest incident nu este reprezentativ pentru atitudinea societății britanice față de cetățenii români care locuiesc și lucrează în Marea Britanie, comunitatea românească din Regatul Unit fiind bine integrată în societatea britanică și apreciată pentru contribuția activă la dezvoltarea economiei și societății britanice.