Peste 900 de maghiari din România au semnat o petiție prin care îndeamnă populația la boicotarea referendumului privind redefinirea familiei, considerând că acesta este "o manevră de distragere a atenției publice de la problemele reale ale țării".

Apelul maghiarilor din România a fost postat, în limbile română, maghiară și engleză, pe site-ul ziarului online maghiar transindex.ro și poartă numele de #boicot.

Redăm integral textul petiției:

"Subsemnații (semnatari ai prezentei petiții) am decis să nu participăm la referendumul din România, care va avea loc pe 6 și 7 octombrie și îi îndemnăm pe toți cetățenii români să îl boicoteze prin neprezentare. Susținem că într-un stat secular constituția nu poate fi fundamentată sau caracterizată prin aspecte legate de credință și religie, ci prin spiritul drepturilor universale ale omului, care se aplică în mod egal tuturor.

Vedem lansarea publică a acestei probleme din perspectiva prezentată ca pe o acțiune de distragere a atenției publice de la problemele politice și economice presante ale țării. Referendumul nu este altceva decât încercarea Bisericii Ortodoxe Române și a partidelor politice aflate la guvernare de a schimba direcția discuțiilor publice, mai mult chiar, transformând astfel, fără orice fel de fundament juridic sau moral, o întreagă categorie socială în ținta discursului public de discriminare și instigare la ură.

În opinia noastră, participarea la referendum conduce la legitimarea unei strategii politice care consideră incitarea publicului la ură și ostilitate, precum și polarizarea societății, drept metode fezabile și aplicabile în orice condiții. Susținerea unui asemenea act de către partidele și bisericile minoritare este problematică, deoarece acestea pierd din vedere faptul că un referendum similar poate fi tradus împotriva oricărui grup minoritar al acestei țări.

Suntem în totalitate solidari cu semenii noștri, membrii comunității LGBTQ, care fără orice vină devin, de la un moment la altul, ținta discriminării și a urii, din cauza ignoranței sau datorită unor interese politice. Suntem de părere că orice grup minoritar care nu se solidarizează și nu își protejează propriile comunități minoritare își pierde baza morală și legitimitatea în revendicarea propriilor drepturi ca minoritate.

Suntem, de asemenea, solidari cu persoanele care nu trăiesc în familii construite pe modelul clasic. O mare parte a societății noastre trăiește în comunități de diferite dimensiuni, care nu sunt bazate pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Referendumul ar exclude din definiția familiei nu numai familiile monoparentale, familiile cu părinți necăsătoriți, ci și familiile compuse din bunici și nepoți și multe alte modele de familie.

Nu trebuie să pierdem din vedere nici faptul că familia, ca instituție, nu este doar o categorie legală. Această perspectivă prezentată de referendum simplifică semnificativ o problemă complexă și neglijează dimensiunile sale istorice, morale, științifice și sociologice.

De asemenea, considerăm problematic faptul că referendumul este, de fapt, lipsit de sens din punct de vedere juridic, deoarece Codul civil definește și în prezent căsătoria ca instituție care se stabilește numai între un bărbat și o femeie. Nimeni nu are motive să se teamă de puterea Uniunii Europene (UE) de a forța România să instituționalizeze căsătoria între persoane de același sex, deoarece UE consideră că luarea unei asemenea decizii stă doar în puterea suverană a fiecărui stat membru.

Nu în ultimul rând, credem că influența Coaliției pentru Familie, asociația creștină fundamentalistă care a inițiat acest referendum, este nocivă asupra discursului public, punând sub semnul întrebării o serie de drepturi fundamentale ale omului, inclusiv egalitatea de gen, subminând astfel dezvoltarea democratică a țării noastre și a societății. Drepturile omului și drepturile minorităților nu fac subiectul unui referendum.

Desfășurarea referendumului în sine, și mai ales potențialul lui succes, ar fi un uriaș regres față de progresul general al Europei și al lumii în abordarea acestui subiect, unde diferitele modele și forme de familii existente de-a lungul istoriei și cele existente acum pot fi în armonie una cu cealaltă.

În concluzie, referendumul este: 

1. O manevră de distragere a atenției publice de la problemele reale ale țării;

2. Anti-minoritar și, ca atare, creează un precedent periculos pentru orice comunitate minoritară din România;

3. Este complet lipsit de sens și inutil din punct de vedere legal;

4. Îi discriminează atât pe membrii comunității LGBTQ, cât și pe persoanele care trăiesc în alte tipuri de familii;

5. Poate deschide calea către inițierea altor referendumuri care urmăresc restricționarea drepturilor omului;

6. Este în conflict cu valorile europene și internaționale. 

Luând în considerare toate acestea, îi îndemnăm pe toți cetățenii să boicoteze referendumul!"