Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog, a prezentat sâmbătă dimineață bilanțul misiunilor forțelor de ordine în cele 30 de zile de campanie electorală.

Campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00, moment de la care sunt interzise acțiunile de promovare electorală, precum lansarea, afișarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip. Persoanele care continuă acțiunile de campanie electorală pot fi sancționate cu amendă cuprinsă între 1.400 și 2.000 de lei.

Potrivit Monicăi Dajbog, campania electorală s-a desfășurat în condiții de normalitate pentru cele două tipuri de scrutin, fără incidente grave.

"De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, în medie aproximativ 43 evenimente/zi, față de 46 evenimente/zi la alegerile anterioare. Comparativ cu numărul evenimentelor sesizate pe timpul campaniilor electorale pentru alegerile similare anterioare – locale din anul 2020 și europarlamentare din anul 2019, se constată scăderea acestora cu 5,5%", a spus aceasta.

Din totalul de 1.250 de incidente semnalate, 71 sunt în curs de verificare și 158 nu s-au confirmat.

160 de sesizări nu au fost de competența MAI așa că au fost transmise pentru competentă soluționare altor autorități: 130 către Autoritatea Electorală Permanentă, 24 către Biroul Electoral Central și 6 către Birourile Electorale Județene, a mai transmis MAI.

Cele mai frecvente sesizări au vizat distrugerea sau deteriorarea materialelor electorale – 375 de sesizări, posibile fapte de corupere a alegătorilor – 156 de sesizări și afișarea mijloacelor de promovare electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale – 140 de sesizări.

Efectivele MAI au aplicat 453 de sancțiuni contravenționale, respectiv 257 de amenzi în valoare de peste 187 de mii și 195 de avertismente. Totodată, s-au întocmit 412 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni.

În timpul campaniei electorale, efectivele MAI au asigurat măsurile pentru desfășurarea în siguranță a 1.115 manifestări electorale în 458 de localități din 39 de județe și municipiul București, fără a fi înregistrate evenimente deosebite.

Cele mai multe manifestări au fost organizate în județele Ilfov (342), Dolj (174), Giurgiu (111), Bihor (69), Sibiu (68) și s-au desfășurat, în principal, sub formă de întâlniri cu alegătorii – 306 sau marș – 293.

În ziua alegerilor, aproximativ 42.800 de angajați MAI vor fi mobilizați, la nivelul întregii țări, pentru a menține ordinea și siguranța publică și pentru a asigura măsurile de protecție a secțiilor de vot. Totodată, vor fi pregătite echipe pentru intervenția rapidă și cercetarea incidentelor electorale.

Suplimentar, vor fi instituite dispozitive de ordine publică pentru prevenirea unor evenimente negative pe fondul aglomerărilor de persoane. De asemenea, la nivel național se va organiza o acțiune pentru verificarea modului de realizare a transportului de persoane în care vor fi implicați peste 1.600 de polițiști cu aproximativ 850 de mijloace tehnice, beneficiind inclusiv de sprijinul aerian al aeronavelor IGAv.