#EuropeanParliamentMarian-Jean Marinescu: Europarlamentarele din mai sunt despre apartenența României la UE
Într-un interviu acordat EurActiv România, eurodeputatul PNL Marian-Jean Marinescu vorbește despre europarlamentarele din mai, spitalele regionale amânate și relația cu Președinția română a Consiliului.
Membru în Comisia pentru Transport și Turism a Parlamentului European, eurodeputatul Marian-Jean Marinescu susține că a contribuit la creșterea bugetului pentru Transporturi cu peste șase miliarde de euro și la primul pas pentru asigurarea accesului direct la fonduri europene pentru administrațiile locale și regionale.
În interviu acordat EurActiv, Marinescu povestește și despre relația cu bune și rele cu Președinția română a Consiliului, dar și despre controversele din jurul spitalelor regionale, despre care se discută mult, dar până acum nu s-a făcut nimic.
- despre negocierile privind Facilitatea de Conectare a Europei: Am început negocierile cu Președinția română în ianuarie și am reușit să avem un acord parțial. De ce parțial? Pentru că n-avem cifrele de buget, nu a fost bugetat de către Consiliul UE care nu a vrut să negocieze punctul referitor la participarea țărilor terțe. O altă discuție se referă la o chestiune importantă și pentru România: transferarea de fonduri de la politica de coeziune la politica de transport. Pentru a mări suma alocată pentru transport s-au transferat și în actualul exercițiu financiar 10 miliarde de euro de la politica de coeziune. Dar s-a păstrat proporția, adică fiecare stat membru a utilizat banii în proporția pe care o avea acolo. Astfel, România a avut puțin peste un miliard de euro și acum are contractate vreo 900 de milioane de euro. N-a început nicio lucrare, îi pierdem pe toți, curând. Toate sunt proiecte de cale ferată - 300-400 de milioane, dar n-a început niciunul.
- despre relația cu Președinția română a Consiliului UE: Facilitatea de Conectare a Europei se bazează pe niște coridoare europene de transport, unde există niște priorități: trecerile transfrontaliere și legăturile lipsă. Am reușit să bag patru legături: tronsoanele de cale ferată Timișoara-Moravița, Craiova-Calafat și București-Giurgiu, precum și drumul Focșani-Albița, tronsoane la care Președinția română a Consiliului UE s-a opus. De ce? Pentru că a venit Comisia European și le-a spus că nu sunt bine puse. Rețelele europene sunt de două feluri: o rețea ”core” - centrală și o rețea ”comprehensive” - secundară. Erau unele amendamente la ”core” pentru niște trosoane care erau pe ”comprehensive” și invers. Eu m-am uitat pe ele și le-am pus bine, le-am mutat. La negocieri, reprezentantul Președinției se uita la cel al Comisiei. Eu le-am spus de vreo patru ori: te rog frumos, nu te mai uita la Comisie, tu negociezi cu mine, nu cu Comisia. .Eu făceam o propunere și el/ea, pentru că nu știa ce să răspundă, se uita la Comisie. Era ca la meciurile de tenis. M-au scos din sărite, Comisia nu e parte la aceste negocieri, doar asistă.
- despre miza alegerilor europarlamentare din mai: Zilele trecute, doamna Dăncilă a fost la o obscură întâlnire a comitetului israelo-american cu niște funcționare pe acolo. A dormit la hotelul lui Trump, unde n-a mai dormit nimeni din 2017, și cred că îndeplinește niște comenzi ale Statului Israel sau ale unor consultanți israelieni. Doamna a fost în Qatar, prin Emirate etc și pe urmă au încercat să scoată Emiratele Arabe Unite de pe lista neagră a paradisurilor fiscale. Nu vi se pare că deviem de la parcursul european? Domnul Teodorovici se plimbă prin Cuba via Moscova și depune bani în banca de la Moscova (Banca Internațională de Investiții), când avem BEI, BERD. Avem fonduri europene gratis. Nu vi se pare că ceva nu e în regulă? Aceste alegeri sunt despre apartenența noastră la UE. Un vot împotriva PSD ne salvează de la foarte multe lucruri. Trebuie să plece acasă, altfel ne dau pe mâna rușilor. Și a altora.
Săptămâna trecută, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, susținea că spitalele regionale nu se vor mai face cu fonduri europene, ci cu bani turcești.
”Am fost mai devreme la minister și am vorbit și am semnat chiar un memorandum pentru două spitale regionale. Constanța și Craiova vor intra mâine (vineri, 29 martie - n.r.) în ședința de Guvern și sperăm ca în acest an - în acest an, atenție! - să înceapă construcția celor două spitale, care se fac într-un alt sistem: acord Guvern - Guvern. Sunt două state, se află mâine la București unul dintre reprezentanții celor două state, Turcia, cu care se face unul dintre cele două spitale, la Constanța. În acest an eu mi-am fixat ca obiectiv să înceapă construcția celor două spitale regionale, de ultimă generație. Sunt deja construite în alte părți, nu facem, nu inventăm nimic, efectiv se ia proiectul tehnic și se construiește în România, ca să nu mai pierdem timp pe licitații de proiecte tehnice si altele", a declarat Teodorovici, la o conferință a medicilor de familie unde a participat alături de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Chestiunea nu a fost abordată în ședința de Guvern, iar marți miniștrii Sorina Pintea, Rovana Plumb și Eugen Teodorovici au ieșit într-o conferință de presă pentru a da asigurări că cele trei spitale regionate de la Iași, Cluj și Craiova se vor construi cu bani europeni.
- despre construirea spitalelor regionale în viitorul Cadru Financiar Multianual pentru a obține mai mulți bani (declarația Sorinei Pintea): E o prostie, absolut o prostie. Cofinanțarea maximă e de 85% în acest exercițiu financiar. În exercițiul următor, Comisia a propus maxim 70%. Parlamentul European insistă să rămână la 85%, dar nu știm ce iese din negociere. E exact pe dos, asta înseamnă că habar n-are pe ce lume trăiește.
- despre studiile de fezabilitate: După părerea mea, studiile de fezabilitate nu au fost abordate așa cum trebuia. Pentru un spital de urgență trebuia luat un exemplu din altă parte și adaptat la urgențele din zona respectivă. Am înțeles că s-a făcut o comisie la nivelul fiecărui județ și au venit toți doctorii și au cerut tot felul de lucruri de n-a mai ieșit spital de urgență. A ieșit cu totul altceva, ceea ce nu-i un lucru rău, dar am ajuns la 700.000 milioane de euro. Nouă ne trebuia în primul rând niște spitale de urgență și după aceea vedeam și cu alte spitale. La Craiova, spre exemplu, spitalul regional e o nenorocire. La Craiova e o nevoie teribilă de spital, pentru că e o catastrofă de spital, nu din punct de vedere uman, ci material. La Iași și la Cluj e altă situație. Știti foarte bine ce s-a întâmplat cu Busu (actorul Florin ”Busu” Busuioc). A avut noroc de la Dumnezeu, plus că era vedetă și băieții au venit pentru el.
Comentarii