De fapt, povestea se răspândise inițial pe internet ca o conspirație sub formă de meme, însă pretinsul articol al lui Gould a propulsat fake news-ul și mai mult, potrivit Mediastandard.ro.

Gould a reușit să convingă câțiva oameni, care distribuiseră posturile de pe rețelele de socializare, să le șteargă. Le-a explicat situația și spune că a primit inclusiv mulțumiri că a spus adevărul.

Un fenomen îngrijorător, în ascensiune

Cazul reporterului de la Defense News nu e singular, însă. Practica însușirii identității jurnaliștilor și falsificarea articolelor în numele acestora a început să devină din ce în ce mai populară de când pericolul dezinformării a ajuns un subiect important de discuție. Prin situații similare celei a lui Gould au trecut și alți lucrători din presă, informează Axios, potrivit sursei citate.

Unui reporter de la New York Post i-a fost deturnată identitatea luna trecută și folosită pentru a publica pe Twitter propaganda regimului pro-iranian prin intermediul unui cont fals. Pentru a oferi autenticitate contului, falsificatorii au postat un amestec de articole reale ale reporterului despre Iran cu propaganda proprie.

Reacția rețelelor de socializare

Social media e cel mai prosper mediu pentru dezinformare. Cel puțin până acum, niciuna dintre metodele aplicate de platformele de socializare nu au reușit să diminueze răspândirea informațiilor false, menite să inducă publicul în eroare.

Măsurile aplicate de companiile tehnologice și în cazurile expuse mai sus nu au dat roadele așteptate. Gould a povestit că Facebook, la solicitarea avocaților Defense News. a încercat să dea jos postările despre externalizarea resurselor SUA, însă rezultatul a fost minor. Unele postări au fost etichetate ca fiind dezinformatoare, altele nu. Acum, când povestea e distribuită pe canale ceva mai private, precum Telegram, ea este și mai greu de stopat.

Nici blocarea contului fals, făcut în numele jurnalistului New York Times, nu garantează că falsificatorii nu vor folosi identitatea unui alt lucrător din presă.

O veste proastă care ascunde și o parte pozitivă

Paharul nu este numai pe jumătate gol, ci și pe jumătate plin: nevoia unor indivizi de a se folosi de persoane cu expertiză, deci al căror cuvânt cântărește mult în ochii cititorilor, înseamnă că publicul nu mai are (atât de multă) încredere în simple postări de pe social media.

Folosindu-se de identitățile jurnaliștilor, cei care fabrică știri probabil au observat un fenomen care le contravenea – verificarea faptelor. Unul dintre îndemnurile pe care experții în dezinformare si jurnaliștii l-au lansat încă de dinainte de pandemie a fost ca cititorii să încerce, pe cât posibil, să dea măcar un search pe Google înainte să creadă ceva ce pare suspect, de pe social media.

Asta nu înseamnă, totuși, că educația media trebuie să se limiteze aici. Cazurile citate mai sus indică o abilitate de adaptare a celor care publică fake news-uri, atât în schimbarea abordării, cât și în folosirea unor tehnici diferite. Iar așa cum s-a întrebat și Gould, și restul mass-mediei ar trebui să se întrebe „ce facem în cazul în care o astfel de situație se repetă?”.