Guvernul a aprobat, la solicitarea Ministerului Sănătății, creșterea sumei pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete, adică de la 30 de lei/persoană vaccinată la 40 de lei/inoculare.

Astfel, Ordonanța de urgență aprobată miercuri, care vizează modificarea și completarea OUG nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății prevede, printre altele, majorarea tarifului pentru inocularea vaccinului împotriva COVID-19 administrat de către medicii de familie, de la 30 de lei/persoană vaccinată la 40 de lei/inoculare. Acest tarif cuprinde consultația medicală realizată de medicul de familie, administrarea serului, precum și monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse postvaccinare.

Modificarea tarifului este justificată de suplimentarea materialelor sanitare și a echipamentelor de protecție utilizate în cabinetul medicului de familie.

Tarifele vor fi valabile până la data de 30 septembrie 2021.