Ministerul Afacerilor Interne desfășoară „ample” acțiuni, pentru destructurarea clanurilor interlope, a declarat vineri ministrul Marcel Vela, care susține că România este o țară sigură.

„Am (...) un mesaj pentru clanurile interlopilor: suntem cu ochii pe voi”, a transmis Vela, într-o declarație susținută la sediul MAI.

„Cetățenii onești nu trebuie să se teamă, suntem o țară sigură în ce privește ordinea publică”, a afirmat vineri ministrul de interne, Marcel Vela.

„Orice cetățean care încalcă legea va suporta rigorile ei, iar cetățenii cinstiți vor fi protejați”, a declarat Vela.

„Ne dorim o țară normală, în care să ne creștem copiii în siguranță”, a completat ministrul.