Seara de 8 decembrie ar fi putut să se remarce ca fiind una deosebită sau, în cel mai rău caz, obișnuită în competiția care unește cluburile de top ale Europei.

Evenimentul principal din cadrul ei și-ar fi îndreptat atenția către prima revedere dintre  Lionel Messi și Cristiano Ronaldo după mai bine de doi ani și jumătate. Alte înfruntări ar fi fost cuprinse de interes datorită calculelor de accedere în faza optimilor de finală. Însă realitatea unei nopți de iarnă ne-a purtat în Orașul Luminilor, care avea să fie scena unor momente opuse așteptărilor spectacolului sportiv.   

Până la detalierea lor, un aspect important ce privește mult mediatizatul arbitraj autohton merită a fi scos în evidență. Partida dintre Paris Saint-Germain și Istanbul Bașakșehir îi îmbunătățea un record remarcabil lui Ovidiu Hațegan, informație confirmată și de către datele gsp.ro. Centralul din Arad devenise (în săptămâna precedentă) primul cavaler al fluierului care a activat în primele cinci runde ale grupelor competiției-etalon a sportului rege în Europa. O delegare în a șasea ocazie succesivă nu făcea decât să confirme că el urca într-o manieră cât se poate de evidentă către forma carierei. Însă, brigada sa din capitala Franței urma să fie implicată în deschiderea unei pagini de istorie negativă, neatinsă în Liga Campionilor. Explicațiile își au propriile limite, care nu sunt deloc foarte largi.

Cert este că un Parc des Princes fără spectatori (o mențiune importantă în viitorul context) nu a văzut decât puțin peste 13 minute de joc efectiv, între campioanele din Ligue 1, respectiv, din Superliga Turcă.

Apogeul lor a fost declanșat de o intrare foarte dură a lui Presnel Kimpembe. Protestele s-au înmulțit la nivelul băncii oaspeților pentru acordarea eventualului cartonaș roșu asupra fundașului francez. În schimb, o atitudine considerată neconformă a tehnicianului secund, camerunezul Pierre Achilles Webó i-a fost indicată lui Ovidiu Hațegan din partea oficialului de rezervă, Sebastian Colțescu. Formularea repetată aleasă de către craiovean pentru identificarea fostului vârf prolific de la Mallorca sau Fenerbahçe a declanșat stupoarea generală a tuturor reprezentanților implicați din partea cluburilor. Webó a fost apoi susținut înflăcărat, dar just, de către Demba Ba. 

Cei doi au solicitat explicații de la român pentru utilizarea unui asemenea termen specific (culorii pielii), abia reușind să-ți mențină cumpătul. După cum afirmam și mai devreme, întreaga asistență a fost uluită, jucătorii pierzându-și orice interes pentru a evolua în continuare. Nucleul situației era atras acum doar de către derapajul verbal al unui judecător contestat îndelung și în competiția internă autohtonă.

Deseori, Sebastian Colțescu este remarcat și pentru atitudinea lui ce denotă o tentă a superiorității față de jucători sau antrenori, lăsând la o parte multiplele erori comise pe plan sportiv nu mai devreme de week-endul precedent. Abordarea respectivă se exemplifică și prin intermediul exprimării sale.

Însă, controversele ce îl înconjoară pe plan intern nu reprezintă deloc o noutate. Ultima eroare întâlnită la meciul de Liga I dintre Gaz Metan și FCSB. Acordarea unei lovituri de pedeapsă la căderea superficială în careu a lui Octavian Popescu reprezenta doar cel mai recent incident de factura respectivă.

Alt eveniment de notorietate a survenit la confruntarea dintre Astra și CFR Cluj, din septembrie 2019. Atunci, Dan Petrescu și Mario Camora s-au aflat printre cei care au suportat eliminări succesive pentru proteste.

Ulterior, craioveanul a luat uluitor în derâdere intențiile juristului feroviarilor, Ioan Ivașcu de a-i reclama oficial abordările neinspirate de la Giurgiu (digisport.ro).

 

”I-am spus lui Colțescu că o să-i fac un memoriu la Comisia Centrală a Arbitrilor, pentru că, după părerea noastră, e cel mai slab arbitru din Liga 1. Efectiv, și-a ridicat tricoul și mi-a spus: < Da, sunt un arbitru foarte, foarte slab. Uite ce abdomen am >. Și nu știu dacă asta este atitudinea unui oficial din Liga 1. Am rugămintea oficială din partea clubului CFR Cluj ca CCA să ia măsuri. Nu se poate să ne persifleze și după meci, și după ce a făcut meciul praf”,

mai declara Ioan Ivașcu.

Începând din 2003, anul debutului său în prima divizie, aparițiile olteanului au fost în mod constant criticate, atât de comentatori și analiști sportivi, cât și de patronii celor mai importante formații ale startului de secol.

Un exemplu ieșit din comun l-a privit pe fostul finanțator al lui F.C. Argeș, Cornel Penescu. În ianuarie 2009, el amenința, printre altele (în urma unui joc cu Rapid), că echipa piteșteană nu va mai evolua, în cazul în care Sebastian Colțescu va mai fi la centru (gsp.ro).

Anterior, promovarea sa inițială pe lista oficialilor FIFA (din 2006) rămăsese în vigoare doar pentru un sezon. Mai mult, calitatea modestă a performanțelor sale i-au adus retrogradarea în corpul intern B de arbitri. Ulterior, o scurtă perioadă de reabilitare a fost brusc întreruptă de momentele rătăcirii pe plan personal și emoțional.

Stilul său atrage încă multe critici prin modul obsesiv de a se regăsi în prim-planul partidelor, eclipsându-i pe jucători. Consecințele se transpun în erori majore, care includ acordarea pripită a loviturilor de pedeapsă ori eliminări nejustificate. La toate acestea, se mai adaugă conflictele cu antrenorii, care sunt trimiși foarte rapid în tribună, ceea ce poate atrage apoi reacții dure și din partea spectatorilor.

Astfel, nemulțumirile erau greu de ascuns la aproape orice partidă, fără a căuta exagerări. Totuși, fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor Ion Crăciunescu menționa recent că Sebastian Colțescu rămâne doar produsul talentului său, în ciuda unei ascensiuni privite des pe seama influențelor.   

Ușurința exprimării, provenită din pură neatenție ori din nepăsarea pe moment față de consecințe a adus costuri foarte grele la Paris. Zece minute în care dialogul de la marginea gazonului devenea tot mai aprins s-au dovedit inutile. Demba Ba și Presnel Kimpembe au acționat prompt solicitând oprirea jocului, scenariu acceptat din partea tuturor colegilor și adversarilor.

Așadar, o remarcă utilizată în cel mai neinspirat mod cu putință a fost motivul pentru care cel puțin o echipă a părăsit suprafața de joc în istoria Ligii Campionilor. Forul european a luat în calcul multiple variante de soluționare a conflictului, însă lucrurile nu urmau să avanseze în direcția dorită. Jocul suspendat de către Ovidiu Hațegan nu s-a mai reluat, iar în prezent, este oficial că partida va avea o finalitate pe plan fotbalistic în cursul serii de miercuri, fără contribuția brigăzii române, asociate de-acum înainte (pe drept sau nu în componență completă) unui episod neverosimil pentru fotbalul de elită. Bineînțeles, evenimentele au realizat în scurt timp înconjurul întregii planete, depășirea sferei sportive fiind pur și simplu inevitabilă. Trecând pentru moment peste consecințele generale la nivel de imagine și diplomatic, putem analiza opinia celui mai cunoscut oficial autohton.

Ion Crăciunescu a comentat semnificațiile unui gest impardonabil, însă a și explicat că o posibilitate radicală ar fi putut duce la calmarea situației. Actualul expert Digi Sport a reiterat că Ovidiu Hațegan ar fi avut posibilitatea de a-și trimite colegul în afara disputei, dacă el nu își împlinea corect datoria. De altfel, atât Neymar, cât și Kylian Mbappé i-au solicitat măsura respectivă centralului de pe Parc de Princes. Un context atât de grav i-ar fi permis o astfel de hotărâre, ce ar fi crescut șansele unei posibile reluări a meciului, în opinia fostului președinte al C.C.A. Acest lucru nu s-a întâmplat. Totuși, lipsa de reacție a arădeanului este mai ușor de explicat, în condițiile unice pe care le-a avut de întâmpinat.   

Parafrazând o parte dintre termenii utilizați de arbitrul finalei Ligii Campionilor din 1995, scenele petrecute în seara de marți vor aplica o marcă întunecată asupra unei competiții care se axează pe stoparea exceselor, mai ales cu tentă rasială. Mai mult, etapa finală a fazei grupelor din 2020 va fi asociată dureros cu ceea ce fotbalul încearcă să evite, alături de alte ramuri.

Din nefericire, în conformitate cu răspunsul întregii lumi asociate direct sau nu cu disciplina amintită, țara noastră este protagonista negativă a episodului ce a anulat în importanță spectacolul sportiv, dar a adus în atenție valori ce rămân indispensabile, în fotbal și în existența generală – echilibrul, unitatea și empatia.

Surse:

Neymar și Mbappe s-au dus direct la Hațegan! I-au cerut să-l sancționeze pe Colțescu

Scandalul „Colțescu” ia dimensiuni diplomatice. Erdogan și alți oficiali reacționează după acuzațiile de rasism aduse arbitrului român (digi24.ro) 

Ovidiu Hațegan, premieră istorică în Liga Campionilor! Va conduce PSG - Basaksehir. Ce meci a primit Istvan Kovacs (gsp.ro)