Pe platforma CNE Cernavodă, la stația de clorinare, au avut loc marți ușoare scăpări de clor, ca urmare a defectării unui recipient de clor, însă situația a fost remediată imediat conform procedurilor aplicabile, a anunțat Nuclearelectrica.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc în afara instalației nuclearo-electrice (zona non-radiologică) și nu a afectat operarea unităților de la CNE Cernavodă, informează Agerpres.

"Situația a fost remediată imediat conform procedurilor aplicabile, iar spațiul de lucru ventilat. Un lucrător care efectua proceduri specifice la stația de clorinare și care se afla în incintă la momentul defectării a fost transportat la spital pentru investigații, fiind în afara oricărui pericol", menționează Nuclearelectrica într-un comunicat.

Evenimentul nu a avut impact asupra securității nucleare, protecției mediului și populației, se precizează în comunicat.