Căpitănia Zonală Tulcea a fost notificată vineri, în jurul orei 07:35, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la un accident produs pe canalul Sulina în apropiere de localitatea Partizani.

O ambarcațiune de pescuit, la bordul căreia se afla doar conducătorul acesteia, și o ambarcațiune de agrement ce avea la bord trei persoane, inclusiv conducătorul, au intrat în coliziune, anunță Autoritatea Navală Română.

În urma impactului ambarcațiunea de agrement s-a scufundat. Un pasager în vârstă de 34 de ani, localnic din Partizani, și-a pierdut viața.

La fața locului au ajuns o șalupă ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Tulcea, precum și o ambarcațiune a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea.

În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare, investigațiile fiind coordonate de Căpitănia Zonală Tulcea și Poliția Transporturi Navale Tulcea pentru a se stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului.