Orban: La școală copilul va fi mai puțin expus riscului de îmbolnăvire decât liber în alte locuri
Premierul Ludovic Orban a declarat duminică, aflat într-o vizită la Călărași, că părinții trebuie să aibă încredere că școala este pregătită să-i primească pe copii în condiții de siguranță.
"Eu am încredere în dascălii din România, în sistemul de educație. Sunt convins că la școală copilul va fi mai puțin expus riscului de îmbolnăvire decât liber în alte locuri - pe locul de joacă sau pe terenul de sport. (...) Și părinții trebuie să aibă încredere", a declarat Ludovic Orban, întrebat ce mesaj are pentru părinții ai căror copii încep luni școala.
Citește și: Monica Anisie: Deși suntem într-o situație dificilă, eu sunt optimistă pentru începutul de an școlar
Orban le-a mai transmis părinților să le spună copiilor să respecte toate măsurile de protecție sanitară, adăugând că și în timpul vacanței, și în timpul perioadei în care cursurile au fost suspendate a existat o rată de infectare în rândul elevilor.
"Pentru vârstele de populație școlară a existat o rată de infectare de peste 6%. Au fost copii care s-au îmbolnăvit fără să fie la școală. Dacă vor apărea cazuri, nu ne dorim, dar e posibil ca la școală unii să vină deja infectați, vom lua toate măsurile", a mai explicat premierul.
Citește și: Grupul de Comunicare Strategică prezintă un set de reguli pentru părinți și elevi în noul an școlar
Întrebat dacă are ceva să-i reproșeze ministrului Educației, Monica Anisie, pentru felul în care a gestionat începerea noului an școlar, Ludovic Orban a precizat: "Când am avut ceva de spus, i-am spus".
de ion 13 Sep 2020 16:38