SPECIAL REPORTOrganismele UE de egalitate și lupta împotriva discriminării rasiale

Organismele de promovare a egalității din UE au un potențial semnificativ de a contribui la crearea unor societăți mai egale și, de altfel, s-au dovedit deja a fi eficienți agenți ai schimbării.
În septembrie anul trecut, Comisia Europeană a propus un plan de acțiune pentru combaterea rasismului în UE, care stabilește politici de abordare a rasismului structural și oferă sprijin financiar pentru politicile naționale de acțiune pozitivă.
Executivul UE intenționează, de asemenea, să își revizuiască legislația existentă în materie de protecție împotriva discriminării, cum ar fi Directiva privind egalitatea rasială, și își propune să prezinte o nouă legislație până în 2022, în special în domeniul aplicării legii.
În același timp, UE și organismele naționale de egalitate sunt esențiale în promovarea egalității, precum și în implementarea și monitorizarea legislației UE privind egalitatea de tratament.
Prezentul raport special analizează condițiile lor actuale și ce este necesar pentru ca acestea să contribuie eficient la punerea în aplicare a legislației UE.
Cum vede noul coordonator antirasism al UE lupta pentru combaterea discriminării rasiale în Europa
Fără a măsura și cuantifica gradul de discriminare și inegalități din Europa, devine foarte dificil să le abordăm în mod eficient, spune primul coordonator antirasism al UE, Michaela Moua, într-un interviu acordat EURACTIV.
Organismele de egalitate au nevoie de mai mult sprijin
Organismele naționale de egalitate din întreaga Europă nu au un nivel comun de independență și competențe, iar UE ar trebui să facă mai mult pentru a sprijini eforturile acestora în combaterea discriminării rasiale.
Eurodeputat: Diversitatea lipsește cu adevărat din Parlamentul European
Membrii Parlamentului European sunt aleși direct de cetățeni pentru a-i reprezenta și, prin urmare, ar trebui să reflecte societatea europeană, dar acest lucru nu se întâmplă, spune europarlamentarul Monica Semedo, membră a Integrupului antirasism și diversitate (ARDI) din Parlamentul European, într-un interviu acordat EURACTIV.
Nouă din zece infracțiuni motivate de ură rasială nu sunt raportate în UE
Cea mai mare parte a infracțiunilor sau atacurilor cauzate de ură nu sunt raportate fiindcă victimele se confruntă cu dificultăți în raportarea lor, nu au încredere în poliție sau cred că oricum nimic nu s-ar schimba dacă le vor raporta.
Agenția pentru egalitate din Franța exprimă îngrijorări cu privire la restricțiile anti-COVID
Agenția franceză pentru egalitate, Défenseur des droits, a publicat un punct de vedere în 10 puncte care ridică îngrijorări cu privire la controversata prelungire a permisului sanitar COVID-19 și a altor măsuri restrictive.
Comentarii