Plenul a aprobat joi mandatul Comisiei pentru libertăți civile, astfel că Parlamentul European poate acum începe negocierile cu Consiliul de îndată ce statele membre își vor fi agreat poziția de negociere.

Modificările propuse la regulamentul Dublin au ca scop remedierea slăbiciunilor sistemului actual și asigurarea faptului că statele membre vor accepta partea lor de responsabilitate în primirea azilanților în UE, potrivit unui comunicat.

Conform acestei reforme, statul în care ajunge pentru prima dată azilantul nu va fi automat responsabil de procesarea cererii sale, ci azilanții vor fi distribuiți între toate statele UE, prin relocare rapidă și automată către alt stat.

Statele membre care nu acceptă să primească o parte din azilanți vor risca să le fie redus accesul la fondurile UE.

Sistemul Dublin este legislația UE care stabilește care stat este responsabil pentru a procesa cererea de protecție internațională. Dreptul de a cere azil este stabilit în Convenția de la Geneva la care toate statele UE au aderat și care a fost încorporată în Tratate.

Decizia Comisiei pentru libertăți civile de a începe negocierile cu Consiliul a fost anunțată luni la deschiderea sesiunii de la Strasbourg. Întrucât mai mult de 76 de membri au obiectat la această decizie până la termenul de marți la miezul nopții, votul pentru aprobarea ei a fost inclus pe agendă.