În sistemul sanitar românesc funcționează 108 spitale de state și 34 de spitale private fără unități de transfuzie sanguină autorizate, arată Ministerul Sănătății.

De asemenea, s-a cerut remedierea acestei situații până la 1 noiembrie, în caz contrar spitalele respective urmând să nu mai primească sânge și produse sanguine.

Ministerul Sănătății a realizat o centralizare a situației autorizării unităților de transfuzii din spitalele românești publice și private.

Pe de-o parte, ministerul a cerut situațiile de la Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) din toate județele, iar pe de altă parte a comparat aceste rezultate cu unitățile care primesc sânge și produse sanguine de la Institutul Național de Hematologie și Centrele de Transfuzii, transmite Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Rezultatul arată că 108 unități publice și 34 private funcționează fără unități de transfuzii autorizate de DSP-uri.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, apreciază că situația în care aceste unități au fost ignorate ani la rând nu este acceptabilă și a decis o serie de măsuri de urgență.

În perioada 2-12 august, departamentele de supraveghere din DSP-uri vor verifica toate unitățile de transfuzii neautorizate și vor fi investigate motivele pentru care aceste unități de transfuzii nu au autorizație. DSP-urile vor stabili planuri de conformare în vederea autorizării cu termen de maximum trei luni.

În această perioadă, unitățile neautorizate se vor supune unui plan de tranziție care va stabili cum se vor desfășura transfuziile până la îndeplinirea normelor în vigoare. De exemplu, vor fi luate în considerare asigurarea serviciilor de către un alt spital cu UTS autorizatăsau de către CTS județean, redirecționarea pacienților cu intervenții chirurgicale care nu reprezintă urgențe către alte unități sanitare sau alte măsuri.

Termenul nenegociabil este data de 1 noiembrie. Dacă vor exista unități de transfuzii care nu îndeplinesc planul de conformare, atunci ministerul va cere Institutului Național de Hematologie să nu mai livreze sânge și produse sanguine acestor unități. Atunci vor fi luate în considerare și alte posibile măsuri.

"În același timp, ministerul lucrează deja la un plan național de reducere a riscurilor atașate transfuziilor. Documentul este în curs de finalizare și va fi publicat în cel mai scurt timp", mai arată MS.

Printre spitalele care nu sunt autorizate să facă transfuzii, dar au primit sânge în 2016, se află mai multe unități sanitare din București: Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare "CC Iliescu", Spitalul de Arși, Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Spitalul de Copii "Victor Gomoiu".

Pentru alte unități, cum ar fi Spitalul CF2, Spitalul de Arși sau Spitalul Elias nu există date de la DSP, mai arată Ministerul.

Pe lista spitalelor din țară, neautorizate pentru transfuzii mai figurează, între altele și Spitalul Județean de Urgență Brașov, Spitalul Clinic de Copii Brașov, Spitalul Județean de Urgență Buzău - secția ATI Maternitate, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj, Spitalul de Boli Infecțioase "Sf. Parascheva" Iași, Spitalul Județean de Urgență Vaslui, Spitalul de Pediatrie Sibiu, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologice "Victor Babeș" Timișoara, Spitalul Municipal Oradea.

Lista spitalelor cu probleme poate fi consulatată pe site-ul Ministerului Sănătății.