Pintea anunță trecerea de la faza SF la faza implementării proiectelor spitalelor regionale
Acordul de servicii de asistență tehnică pentru implementarea proiectelor spitalelor regionale a fost semnat luni între Ministerul Sănătății și BEI, la peste doi ani și jumătate de la semnarea acordului privind construirea celor trei spitale.
Documentul semnat la Palatul Victoria de către ministrul sănătății, Sorina Pintea, și vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Andrew McDowell, stabilește termenii în care BEI va acorda sprijin pentru implementarea proiectelor de care beneficiază Ministerul Sănătății în cadrul Fondului European Structural de Investiții, respectiv POR și POAT.
În cadrul acestui acord de asistență tehnică, autoritățile române vor beneficia de sfaturile experților BEI în faza de proiectare, supraveghere și construcție a celor trei spitale din Iași, Cluj și Craiova.
Valoarea acordului e de 12,8 milioane de euro și se va derula până la 3 decembrie 2020.
”Astăzi prin semnarea acestui contract demonstrăm faptul că înaintăm cu pași siguri, iar nivelul la care am ajuns astăzi dovedește că respectăm o foaie de parcurs la care ne-am angajat prin programul de guvernare privind construcția de spitale regionale în România”, a declarat Sorina Pintea.
Ministrul a precizat că cel mai avansat proiect e cel pentru spitalul din Iași, pentru care a fost realizat studiul de fezabilitate (SF) și au fost aprobați, prin Hotărâre de Guvern, indicatorii tehnico-economici.
Cererea de finanțare e în curs de pregătire, astfel încât Ministerul Dezvoltării urmează să depună această cerere la Comisia Europeană, în septembrie, a mai spus Pintea.
Pentru spitalul din Cluj e realizat studiul de fezabilitate, există acordul de mediu, sunt finalizați indicatorii tehnico-economici, ”pe care îi vom aproba în cursul lunii august în Guvern, astfel încât în cursul lunii octombrie Ministerul Dezvoltării să depună cererea de finanțare la CE și pentru acest spital”, a afirmat oficialul român.
Pentru unitatea din Craiova, autoritățile estimează că cererea de finanțare va fi depusă la începutul lunii decembrie.
Sorina Pintea susține că s-a decis urgentarea atribuirii contractelor de achiziție pentru proiectare, apelându-se la lansarea procedurii cu clauză suspensivă, care permite demararea achiziției înainte de a obține aprobarea Comisiei Europene pentru cererea de finanțare. ”Câștigăm astfel timp prețios și oferim o garanție CE privind angajamentul României pentru construcția acestor spitale”.
Trecerea de la faza studiilor de fezabilitate la faza implementării acestor proiecte e ”un pas uriaș pe care Ministerul Sănătății împreună cu BEI îl face prin prisma construcției spitalelor regionale”,a spus Pintea, mulțumindu-i vicepreședintelui BEI pentru ”complianța de care a dat dovadă de fiecare dată când am avut discuții pe această temă”.
”E o performanță ... nu a fost simplu...un an de zile e un record chiar și pentru consultanții BEi”, care au realizat studiile de fezabilitate, a subliniat ministrul.
Luna trecută, comisarul Corina Crețu declara că Executivul European nu este de acord ca banii alocați în exercițiul bugetar actual pentru construirea celor trei spitale regionale să fie cheltuiți doar pentru documentație:
”Am aflat din presă de la doamna prim-ministru că se folosesc acești bani doar pentru documentație, urmând ca construcția efectivă să fie făcută în perioada următoare. Precizez că noi, oficial, la Comisia Europeană, nu am fost notificați în legătură cu această decizie și nu suntem confortabili cu faptul ca banii alocați să fie distribuiți doar pentru documentație. Am fi vrut să vedem și o implementare efectivă”.
Greu la deal cu boii mici
Guvernul Ponta a cerut bani europeni pentru cele trei spitale în 2014.
În decembrie 2016, Guvernul României și Banca Europeană de Investiții (BEI) au semnat acordul privind construcția celor trei spitale regionale, cu finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020. În luna septembrie a acelui an, Vlad Voiculescu, pe atunci ministru al Sănătății, declara că cele trei spitale regionale ar trebui să fie construite în doi ani și jumătate.
După cum se vede, la peste doi ani și jumătate de la semnarea acordului, construirea spitalelor nici măcar nu a început.
În ultimii doi ani, Guvernul s-a tot certat pe această temă cu fostul comisar pentru Politică Regională Corina Crețu, fostă membră a PSD, aceasta din urmă reproșând lipsa de acțiune din partea guvernului. La un moment dat, membri ai Executivului au anunțat că ar dori ca spitalele să fie construite în Parteneriat Public-Privat.
UE a alocat 150 milioane de euro pentru construirea celor trei spitale în cadrul financiar 2014-2020.
În decembrie 2018, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că România va începe construcția spitalelor regionale din Iași, Craiova și Cluj după 2021, pentru a obține mai mulți bani europeni. Guvernul a aprobat un memorandum în care se precizează că, potrivit studiilor realizate de experții Băncii Europene de Investiții, costurile totale pentru construcția și dotarea celor trei spitale sunt de aproximativ 400 de milioane de euro pentru fiecare în parte.
Comentarii