Arhiepiscopia Târgoviștei anunță că se va ocupa de înmormântarea celor două persoane moarte în urma exloziilor de la stația GPL din Crevedia și va dona câte 5.000 de lei familiilor.

Duminică seară, preoții din Crevedia au mers la casa copiilor celor doi decedați pentru a le oferi consiliere duhovnicească, urmând a continua acest demers și în perioada următoare.

Începând de luni, preoții, însoțiți de credincioși vor dona sânge pentru victimele ce au avut de suferit în tragedia de la Crevedia.

De asemenea, Arhiepiscopia Târgoviștei va fi alături de familiile care și-au pierdut casele, sprijinindu-le în reconstrucția sau reparația lor.

"Suntem pe deplin alături de toți cei care au fost afectați de tragedie, mult încercați de această teribilă catastrofă, fiind gata de a-i susține și de a-i sprijini", a transmis Arhiepiscopia.