Primăriile din toată țara vor fi obligate să aloce între 5% și 10% anual din fondurile disponibile pentru dezvoltare pentru a finanța și dezvolta proiecte inițiate de cetățeni sau de comunitatea locală, conform unui proiect inițiat de deputați REPER.

Consiliile locale și primăriile din România vor fi obligate să organizeze concursuri anuale de proiecte, în care cetățenii pot participa, indiferent de culoarea politică, cu diverse proiecte pentru comunitatea lor, se arată în proiectul deputaților REPER, Andrei Lupu și Oana Cambera.

Potrivit deputatului Andrei Lupu, cetățenii pot iniția proiecte privind modernizări, dotări de biblioteci sau amenajarea de terenuri pentru sport, iar singurul lucru de care vor avea nevoie este votul majoritar al cetățenilor și încadrarea în procentul alocat.

"Pe viitor, dacă cetățenii se vor mobiliza pentru a susține orice proiect local, cum ar fi modernizarea unui parc, deschiderea unei biblioteci în cartierul lor sau amenajarea unui teren de sport, aleșii locali vor fi obligați să implementeze voința lor. Proiectul întruchipează esența implicării cetățenilor la firul ierbii, depășind negocierile cinice ale partidelor politice și contrabalansând chiar incompetența unora dintre aleșii locali”, a declarat deputatul Andrei Lupu.

În România există comunități locale care au implementat deja cu succes proiecte similare, iar în numeroase țări europene există concepte asemănătoare care au încurajat participarea cetățenilor la dezvoltarea localităților. Dacă ar fi adoptată această lege, și în România cadrul legislativ va fi foarte clar și unitar aplicabil tuturor primăriilor.

"Observăm o profundă lipsă de încredere în instituțiile noastre, care alimentează un dezinteres civic și distanțează cetățenii de politică. Pentru a face un pas în reconstruirea legăturii dintre oameni și instituții, propunem bugetarea participativă ca mijloc de a oferi cetățenilor puterea de a influența direct schimbările în comunitățile lor. Acest mecanism permite implicarea directă în alocarea fondurilor publice, sprijinind cetățenia activă, un pilon pe care îl consider esențial pentru o schimbare în bine în România. Bugetarea participativă, deja un succes în multe țări europene, a fost foarte puțin utilizată la noi.” a explicat deputata Oana Cambera.

Introducerea unei etape obligatorii de colectare și evaluare a propunerilor cetățenilor, alături de asigurarea transparenței și accesibilității procesului pentru toate categoriile de vârstă și comunități, are ca scop crearea unui mecanism incluziv și eficace de implicare a cetățenilor în guvernanța locală.

Proiectul de lege promite să devină un instrument cheie în reducerea discrepanțelor economice și politice, stimulând dezvoltarea unui mediu democratic robust la nivelul comunităților locale.