Liderii sindicali de pe ambele maluri ale Atlanticului au cerut negociatorilor TTIP să renunțe la sistemul de arbitraj propus de ISDS, în cadrul viitoarelor acorduri comerciale. Aceștia consideră că sistemele judiciare deja existente oferă o protecție adecvată investitorilor străini. EurActiv Franța raportează

Posibila includere a unui mecanism menit să soluționeze litigiile dintre investitori și stat (ISDS) în pactul comercial transatlantic a stârnit dezbateri aprinse atât în Europa cât și în SUA.

Richard Trumka, președintele Federației Americane a Muncii și al Congresului Organizațiilor Industriale (AFL-CIO), unul dintre cele mai mari sindicate din SUA, și omologul său german Reiner Hoffmann, președintele Confederației Sindicatelor din Germania (DGB), și-au unit forțele în cadrul forumului OCDE, organizat la Paris în această săptămână, pentru a-i convinge pe negociatorii acordului comercial dintre SUA și UE să renunțe la clauza ISDS, referitoare la mecanismul de soluționare a litigiilor apărute între stat și investitori. 

Mecanismul de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat, inclus în negocierile TTIP ar urma să permită investitorilor să acționeze în judecată guvernele prin intermediul instanțelor de arbitraj internațional, în detrimentul instanțelor naționale.

O posibilă includere a acestui sistem, în tratatul comercial transatlantic (TTIP) negociat de Statele Unite și Uniunea Europeană, a provocat proteste din partea mai multor state membre, inclusiv Germania și Franța, Parlamentului European și organizațiilor din cadrul societății civile.


  • Un sistem inutil

Liderul sindical Richard Trumka a subliniat că:

Potrivit Camerei de Comerț Americane, 4200 miliarde dolari au fost realizați din investițiile transatlantice semnate anteriror, fără existența unei clauze de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat.


Reiner Hoffmann a adăugat că "nu este nevoie de un sistem de arbitraj".

De asemenea, opoziția publică a ministrului Germaniei pentru Economiei și Energiei Sigmar Gabriel, față de ISDS este clară:

Țările ar trebui să își exercite în mod liber și după bunul plac serviciile publice, și posibilitatea de a schimba standardele naționale fără riscul de a fi atacați de investitorii nemulțumiți,

a declarat sindicalistul german.

Ambii lideri de sindicat au criticat noțiunea "foarte vagă" de "tratament corect și echitabil", a ISDS. Richard Trumka a subliniat necesitatea existenței unui set mult mai detaliat de standarde, și a spus că "nu doar companiile au dreptul la un astfel de sistem, ci toată lumea ar trebui să beneficieze de el".

Comisia Europeană a propus de curând o reformare a sistemului de arbitraj care prevedeînființarea unui tribunal de investiții internaționale care să înlocuiască treptat actualul sistem. Franța a prezentat recent o propunere similară, care promovează crearea unei instanțe europene de soluționare a litigiilor înainte de elaborarea unei versiuni internaționale.

Aceste sisteme nu sunt necesare, deoarece sistemele noastre judiciare sunt deja suficient de puternice. Nu avem nevoie de un sistem suplimentar de protecție a investitorilor (...) Suntem hotărâți să lucreze împreună pentru a bloca orice reglementare care ar putea deteriora drepturile lucrătorilor din ambele părți ale Atlanticului.

a declarat Richard Trumka.

Articolul integral poate fi consultat pe EurActiv.com.