Procurorii anticorupție au descins, miercuri, la Ministerul Finanțelor, acolo unde au cerut mai multe documente legate de activitatea Loteriei Române. Din primele informații, ar fi vorba și despre un raport al Corpului de control al ministerului.

DNA a refuzat să dea mai multe detalii despre această investigație.

Surse judiciare susțin că Ministerul Finanțelor ar fi refuzat să trimită procurorilor un raport al Corpului de Control al ministerului referitor la Loteria Română.

Ministerul Finanțelor a confirmat prezența procurorilor anticorupție în sediul ministerului, dar a precizat că nu sunt efectuate percheziții, ci doar preluări de documente.

„DNA nu face percheziții la Ministerul Finanțelor Publice (MFP), ci a solicitat unele documente referitoare la verificările efectuate de Corpul de Control al Ministrului la C.N. Loteria Română. Solicitarea a fost făcută în data de 28 septembrie a.c., prin intermediul unei adrese scrise.

Precizăm că solicitarea de documente de către DNA este o practică obișnuită și subliniem că Ministerul Finanțelor Publice pune la dispoziția DNA toate documentele solicitate", se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice.