MINDSETRomânia-locul 2 în rândul țărilor în care pandemia a afectat angajarea tinerilor NEET

Datele Eurostat arată că România se clasa pe locul 2 în rândul țărilor în care pandemia a afectat capacitatea de angajare a tinerilor #NEET – persoane neangajate cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani –, la începutul lui 2021.
Rata șomajului NEET în România a crescut cu 5,3% față de ultimul semestru din 2019.
Pe primul loc în acest clasament al creșterii cauzate de pandemie a
șomajului NEET se clasează Letonia, cu 6,9%. După România, se află Cipru - 3,3% și Grecia - 3,2%.
Media europeană este de 1,3%.
Rata e mai ridicată în rândul fetelor din această categorie de vârstă, în special în statele din Europa de Est (Bulgaria, România, Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia) și Italia.
"În același timp, în mod previzibil, a crescut și riscul de sărăcie și excluziune socială pentru această categorie. Ei sunt cei care, spun unii, «ar trebui să ne plătească pensiile» ... În Parlamentul European, noi am făcut și continuăm să creăm toate pârghiile necesare statelor membre. Bani sunt, proiecte sunt, totul e să fie și voință politică și capacitate tehnică în țară, mai precis în Guvern. Este rușinos să lăsăm în urmă doar scandaluri, măsuri incoerente și pe repede înainte care nu țin cont de viitorul tinerilor pe termen lung", spune Dragoș Pâslaru, coordonator din partea Grupului Renew Europe în Comisia de Ocupare a Forței de Muncă și Afaceri Sociale a Parlamentului European (EMPL).
Comentarii