Premierul Ciucă a convocat luni, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), unde a fost aprobată acordarea cu titlu gratuit a unui ajutor umanitar, destinat sprijinirii populației afectate de cutremurul din februarie.

Sprijinul se acordă în baza solicitării de asistență umanitară inițiat de Siria prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Ajutorul constă în bunuri de strictă necesitate – alimente, dispozitive medicale și articole pentru adăpostire. Acestea sunt oferite de către statul român prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, respectiv Patriarhia Română.

Printre bunuri se numără lapte praf, saltele, tenisometre, teste de glicemie sau pateu.

Transportul se va realiza pe cale aeriană cu sprijinul logistic al Ministerului Apărării Naționale.