Dorin Cioabă, autoproclamatul „rege” internațional al romilor, candidează pentru un nou mandat la șefia executivă a Uniunii Internaționale a Romilor (UIR) și vrea ca guvernul Indiei să recunoască oficial minoritatea romă din țara noastră.

 Acesta spune că își dorește o apropiere mai mare de Uniunea Europeană și spune că intenționează să solicite uniunii să cheltuiască banii dedicați minorității rome mai eficient. Totodată, Cioabă afirmă că va relua solicitarea către conducerea Indiei, de a recunoaște minoritatea romă, ca aparținând poporului indian, astfel încât „să aibă cine să ne reprezinte la nivel internațional”, scrie turnulsfatului.ro.

„Regele” romilor spune că în anii pandemiei „nu am putut să facem aproape nimic, că ne-a afectat foarte mult, așa cum a afectat pe toată lumea”. Acesta spune că vineri, 23 septembrie, în Sibiu vor avea loc alegerile pentru funcția de președinte al UIR, în programul său de candidatură unul dintre proiecte fiind obținerea unui „parteneriat solid cu UE”.

„UE este în căutarea unui partener serios pentru a derula un fond foarte mare de bani care este alocat minorității romilor. Dar din cauza că asociațiile romilor nu au prezentat până acum o strategie, au fost lăsați toți deoparte. Acum noi am pregătit și o siglă nouă pe care vrem să o promovăm în care am introdus și culorile UE: adică vrem cumva să ne apropiem de UE și să obținem acest parteneriat”.

În perioada 23-25 septembrie în centrul Sibiului va avea loc Festivalul International al Culturii Romilor, eveniment ajuns la cea dea VIII-a ediție și finanțat prin Agenda Culturală a Sibiului. Cu această ocazie, în Piața Mică din Sibiu va fi organizat și târgul meșteșugarilor romi.

„Cea mai mare parte pe care am putut s-o realizez până acum e partea culturală. M-am ocupat de aceasta, de promovarea tradițiilor și obiceiurilor, pentru că în secolul XXI, al secolului vitezei, nimeni nu mai stă să vadă tradițiile și obiceiurile și atunci am zis că ne pierdem identitatea. În cadrul acestui festival am chemat și liderii internaționali pentru un simpozion asupra culturii și identității noastre în spațiul european, dar și pentru alegeri în cadrul organizației internaționale a romilor. De aceea, e un dublu eveniment – și cultural, dar și politic, care se întâmplă în aceste 3 zile la Sibiu. Practic, Sibiul va fi capitala romilor din întreaga lume. Este ca un summit important pentru comunitatea romilor și pentru proiectele noastre pentru viitor”, ne-a spus Cioabă.

Cioabă crede că ceea ce se va dezbate la Sibiu și ce se va adopta la nivelul delegațiilor internaționale „vor avea un impact în viitorul romilor și a generațiilor noastre care vin”.

„Noi în primul rând vrem să ne păstrăm identitatea noastră. De aceea, timp de 3 zile Piața din Sibiu va fi transformată într-o adevărată șatră (...) De aceea, contextul european este foarte important pentru noi. Este cunoscut faptul că majoritatea romilor au plecat în spațiul comunitar și ei acolo se confruntă cu foarte multe dificultăți. În sensul că în aceste tabere improvizate, să zicem că așa au fost permise de statele UE, au fost născuți copii, dar ei nu sunt înregistrați, nu au documente, nu sunt recunoscuți nici de statele respective, dar nici în țară. Și acum au ajuns copiii la o anumită vârstă și nu pot să meargă la școală, nu au nicio identitate. Noi vrem în parteneriat cu ministerul de Externe, ambasadele din țările respective, să rezolvăm aceste probleme. Chiar am fost în Spania și mi-au spus că nu au posibilitatea să mai vină acasă că nu au documente. Acolo nu-i întreabă nimeni de acte, dar nu pot să ia nici ajutor social, nici să-și dea copiii la școală. Și atunci măcar atâta putea să facă statul român, să le dea identitate. Este foarte important ca romii să-și dea copiii la școală. Și salutăm decizia Germaniei care i-a obligat pe romi, că dacă îi lasă la școală le creează condiții de trai: le-a condiționat chiar și ajutorul social. După niște ani de zile, acum au început să apară niște elite ale romilor în Germania. Așa ar trebui și în România, cumva să-i oblige pe oameni să-și dea copiii la școală, dar și să-i ajute cu rechizite și alte ajutoare (...)”.

Potrivit lui Cioabă, acesta ar fi obținut pentru romi dreptul de a solicita despăgubiri de la guvernul Germaniei în urma efectelor Holocaustului. Foarte mulți au depus dosarele și urmează să primească pensii pentru faptul că au fost deportați în lagărele naziste. Unii dintre ei au primit, alții sunt în curs de rezolvare. Sunt și romi din Sibiu care au și primit banii. Li s-a dat pensie retroactivă, au primit în jur de 7.000-8.000 euro, după aceea, cât au mai trăit, că vorbim de oameni în vârstă, au luat câte 150 de euro pe lună. În Sibiu au fost în jur de vreo zece persoane - practic, vorbim de copiii celor care au fost deportați”.

„Vom trimite un ultimatum pentru India: să ne recunoască”

„Vom trimite un ultimatum guvernului Indiei, de a ne recunoaște ca națiune care trăiește în diasporă, iar dacă acest lucru nu-l fac, așa cum au promis de zeci de ani, ne vom adresa unui tribunal internațional, pentru că vrem să avem recunoaștere oficială: că suntem parte a poporului indian. Nu vrem să mergem în India, nu vrem să punem presiune pe Guvernul Indiei să ne ajute, dar vrem să avem o recunoaștere, să nu mai fim un popor al nimănui: românii ne spun că nu suntem ai lor, englezii - că nu suntem ai lor. Când suntem buni, toată lumea spune că suntem ai lor, când suntem răi, toată lume ne alungă. Ar fi normal să fim tratați ca o minoritate care trăiește în diasporă cu naționalitatea indiană. Ne-ar ajuta și la Națiunile Unite, pentru că atunci guvernul Indiei ar putea să vorbească și în numele nostru. Dacă nu vor dori s-o facem normal, ne vom adresa instanței”, a declarat Dorin Cioabă.

Acum 6 ani, ministrul de externe al Indiei declara că romii sunt „copiii Indiei” și că este necesară documentarea a aproximativ 20 de milioane de romi.

„Ne-a spus atunci că o să ne recunoască, dar nu se face nimic concret, se amână nu știu de ce”, subliniază Cioabă.

Potrivit organizației pe care o conduce Dorin Cioabă, UIR ar avea aproximativ 6 milioane de membri la nivel internațional. „În România sunt în jur de 900.000 membri. Sibiul nu e județul cu mulți membri - undeva pe locul 5-6 în țară. În județ sunt în jur de 20.000 de membri. În ceea ce privește numărul romilor în România, nu știm ce s-a întâmplat la ultimul recensământ. Dar foarte mulți nu mai sunt în România, sunt plecați peste tot. Sunt sate întregi în care practic au rămas numai bătrânii. Deci, n-am mai putea să spunem că acum în România mai sunt 3 milioane de romi, când au fost la recensământul din 90. Nu cred că mai sunt nici jumătate. Din cauza temerii și fricii nu s-au mai declarat. Acum nu știm dacă vor fi vreo 100.000 la cât de prost a mers recensământul acesta. Vă dați seama că dacă la mine au venit în ultima zi, d-apoi la ceilalți din comunitate. În orice caz, noi am anunțat că aceste date vor fi foarte slabe și nu sunt reprezentative”, explică Cioabă.