Klara Brînzaniuc a declarat miercuri că în România performanța este pedepsită, în sensul că, deși acest institut rezolvă cazuri foarte dificile și costisitoare, cu atât are mai puține cazuri decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

”Paradoxul este că performanța este pedepsită. (...) Cu cât performanța este mai mare - și avem și cazuri care au un indice de complexitate 28 - dacă sunt complexe și se ajung la aceste proceduri hibride de rezolvare a lor, dar utile, poate singurele care salvează viața pacientului - atunci avem mai puține cazuri care ni se decontează în acea lună. De aceea ajungem la 130 %, rulajul nostru după numărul de paturi este cel normal, dar cazurile fiind complexe, costurile sunt foarte mari și nu ni se decontează din ele decât suma contractată. Și atunci senzația este că, cu cât muncești mai bine, cu atât rezolvi mai puțini pacienți. Dar problema noastră este legată de adresabilitatea pacienților", a declarat într-o conferință de presă Klara Bînzaniuc, șefa Institutului de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, scrie Agerpres.

La rândul său, Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, a arătat că  finanțarea reprezintă o problemă gravă și a susținut că nu e posibil ca în România să se efectueze doar 4.000 de operații pe cord deschis la o populație de aproape 20 de milioane, în condițiile în care în Ungaria, la o populație la jumătate, se efectuează 7-8.000 de intervenții.