Sondaj: Dintre cei care au renunțat la grevă, doar 10% sunt mulțumiți de ce le-a oferit Guvernul
Majoritatea covârșitoare a profesorilor care participă la grevă o fac nu doar pentru salarii mai mari, ci și pentru a atrage atenția asupra altor nevoi din învățământ precum dotarea școlilor cu materialele didactice necesare sau oferirea de mai multe
Concret, 100% dintre profesorii care participă la grevă vor salarii mai mari, iar 98% vor să atragă atenția și asupra altor probleme din învățământ, arată cel mai recent sondaj realizat de fundația World Vision România în rândul a peste 1.200 de cadre didactice.
Potrivit aceleiași surse, doar unu din zece dintre profesorii care au renunțat grevă au făcut-o în urma creșterilor și promisiunilor venite din partea Guvernului. De fapt, cei mai mulți dintre profesorii care au ieșit din grevă spun că au luat această decizie pentru a nu-i afecta pe elevi și pe părinți - procentul lor fiind de 63% dintre cei care au renunțat.
Fundația World Vision România a realizat un sondaj în rândul peste 1.200 de profesori în intervalul 6-7 iunie referitor la poziționarea acestora vizavi de greva din învățământ. 36% dintre respondenți predau în mediul rural, 14% în reședințe de județ, iar restul predau în alte orașe și municipii. În funcție de vârstă, distribuția respondenților este după cum urmează: 4% între 18 și 25 de ani, 10% între 26 și 35 de ani, 38% între 36 și 45 de ani, 34% între 46 și 55 de ani, 15% peste 55 de ani. 33% dintre respondenți predau la ciclul gimnazial, 28% la liceu, 27% la ciclul primar și 12% sunt din învățământul preșcolar.
Dintre cadrele didactice care au răspuns la chestionar, opt din zece participă la grevă (81%), iar unu din zece a participat, dar a renunțat (9%). Totodată, 7% spun categoric faptul că nu participă la grevă, 2% spun că nu participă, dar se gândesc să o facă, iar 1% au preferat să nu răspundă.
În urma analizării răspunsurilor, fundația arată că există o ușoară discrepanță între gradul de participare al profesorilor la grevă în funcție de vârstă. Dintre cei cu vârste între 18 și 35 de ani, 75% au răspuns că participă la grevă. În rândul cadrelor didactice cu vârste între 36 și 45 de ani, 84% au afirmat că participă la grevă. Cei de peste 46 de ani participă în proporție de 81%.
"Sunt mai multe motive care ar putea explica gradul mai scăzut de implicare în grevă al profesorilor mai tineri față de colegii lor. În primul rând, pentru că încă sunt la început de carieră, stabilitatea lor financiară este mai scăzută. Totodată, aceștia s-ar putea să nu se simtă la fel de în siguranță în privința locului de muncă comparativ cu profesorii care au vechime la catedră", a declarat Mihaela Nabăr, director-executiv World Vision România.
Întrebați ce îi motivează pe profesorii care participă la grevă, profesorii implicați au răspuns că nu este vorba doar de salarii mai mari, ci și pentru că vor să atragă atenția asupra altor probleme din sistemul de învățământ (98%). Printre problemele invocate de respondenți: infrastructura precară a școlilor, lipsa de materiale didactice pentru desfășurarea orelor de predare, comunicarea deficitară cu unii dintre părinți și elevi, dar și nevoia de mai multe cursuri de formare pentru personalul didactic.
Alte motive pentru care profesorii au intrat în grevă se referă la faptul că își doresc să fie mai respectați (76%), dar și să fie un exemplu pentru elevii lor – aproape unu din doi (48%).
Dintre profesorii care nu au participat la grevă și sunt hotărâți să nu o facă, 68% spun că nu au încredere în modul în care negociază liderii de sindicate, iar 65% nu cred că guvernanții vor face o schimbare semnificativă. În același timp, peste jumătate dintre profesorii care nu participă la grevă (56%) spun nu își permit să piardă din salariu și tot atâția spun că nu vor ca elevii sau părinții să fie afectați în urma grevei.
Dintre cei care au participat la grevă și apoi au renunțat, doar 10% au luat această decizie în urma promisiunilor de salarizare făcute de guvernanți. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit din grevă (63%) spun că au făcut-o pentru că nu vor să-i afecteze pe elevi și pe părinți. Al doilea motiv invocat este că nu-și permit să mai piardă din zilele de salariu (57%).
Totodată, 46% dintre cei care au renunțat la grevă spun că nu au încredere în modul în care negociază liderii sindicali. Un alt motiv, invocat de 36% dintre cei care au renunțat, este că nu pot continua singuri greva, după ce colegii lor de cancelarie au renunțat.
Referitor la revendicările salariale cerute de sindicate, 55% sunt pesimiști că vor deveni realitate. Mai exact, 29% cred că puține dintre revendicările lor vor fi aplicate, 23% cred că mai degrabă vor rămâne cu promisiuni, iar 3% cred că nu va fi îndeplinită niciuna dintre revendicările sindicale.
"Deși Guvernul a venit cu mai multe promisiuni și acele creșteri de 585 de lei net pentru cadrele didactice și 240 de lei net pentru personalul nedidactic, observăm foarte clar că nivelul de încredere al profesorilor în decidenți este foarte scăzut. Acest scepticism nu este recent, ci s-a sădit în ultimii 12 ani, perioadă în care educația nu a primit niciodată 6% din PIB, deși această prevedere se află în Legea Educației. Profesorii au nevoie de măsuri aplicate imediat, au nevoie să se simtă ascultați, să fie parte dintr-un dialog în care să-și spună toate nemulțumirile și neajunsurile, care nu sunt doar în legătură cu salariile", a mai declarat directorul-executiv World Vision România.
Cât despre celelalte așteptări, care nu sunt legate de salarii, 43% dintre cadrele didactice speră că după această grevă vor fi mai respectați, 39% speră să primească mai multe drepturi și că guvernanții vor fi mai preocupați de învățământ. Totodată, unu din trei profesori (33%) speră că vor fi alocate mai multe fonduri pentru unitățile de învățământ.
Mărturiile profesorilor despre grevă
"Am fost surprinsă plăcut că majoritatea colegilor au fost solidari acestui scop comun. Îmi pare rău pentru tulburarea procesului educațional. Dacă guvernanții ar fi avut mai multă considerație pentru breasla noastră, ar fi găsit soluții ușor pentru ceea ce s-a revendicat." - mărturie profesoară.
"Am primit mesaje de susținere de la elevi, de la părinți și asta a contat. Ne pare rău tuturor pentru elevii noștri. Avem copii la rândul nostru, deci nu e nicio răzbunare asupra elevilor, cum greșit se mai interpretează protestul nostru. Cu toții sperăm la rezolvare, pentru că e singura noastră șansă, ca societate, ca popor. Doar educația e cheia. Nu sunt deloc cuvinte goale!" - mărturie profesor.
"Consider că această grevă afectează societatea în ansamblul ei: guvernanți, elevi, părinți, profesori, alte categorii. Partea pozitivă a acestei greve este mediatizarea problemelor existente în învățământ (căci da, nu se poate trăi din salariul de debutant și dincolo de salariu, din păcate ne luptăm cu lipsa resurselor necesare pentru a face educație de calitate). Partea negativă este în mod evident stoparea procesului educativ-instructiv, mai ales pentru clasele terminale care sunt acum în pericolul de a amâna examenele." - mărturie profesor.
"Elevii clasei a VIII-a au de suferit, stresul provocat de examene este amplificat de starea de incertitudine și disconfort psihic generate de această grevă. De asemenea, nu este de neglijat volumul de materie care trebuie recuperată la celelalte clase, toate întreruperile din timpul anului școlar (vacanțe, multe zile libere transformate în minivacanțe, două săptămâni în care s-au desfășurat alte tipuri de activități) care au perturbat foarte serios actul de predare-învățare, culminând cu orele pierdute în timpul grevei." - mărturie profesor.
"Unii colegi consideră că nu vor rezista în grevă foarte mult timp din cauza problemelor financiare. Mulți dintre cei care au renunțat la grevă au făcut acest lucru strict din motive financiare." - mărturie profesor.
"Îmi este destul de greu să apreciez impactul. Sunt navetistă, să zic așa, nefiind în aceeași localitate, pot doar să presupun că suntem susținuți, că suntem înțeleși și ajutați în aceeași măsură să oferim copiilor un nivel de studiu mult îmbunătățit. Eu pentru copii am intrat în grevă, mi se pare strigător la cer să folosim finanțele noastre sau ale părinților pentru dotarea instituției cu minimum de decență pentru grupurile sanitare sau igienizarea spațiilor comune." - mărturie profesoară.
"Activez în învățământul special ca terapeut într-o grupă de elevi cu deficiență mentală severă. Absența terapiilor pentru acești elevi afectează considerabil progresul lor școlar. Deși colegii mei din aceeași zonă de învățământ au ales să facă grevă, am decis să nu o fac. În sistemul nostru lipsește personalul de sprijin, consilieri, logopezi și profesori psihopedagogi specializați în îngrijirea copiilor cu CES. De ani de zile, în județul Timiș, nu s-a deschis niciun post titular în psihopedagogie specială, deși există o mare nevoie. Chiar dacă trecem examenul de titularizare cu note mari, suntem doar suplinitori sau ocupăm posturi pe termen scurt. De ce nu se oferă contracte pe termen mai lung, de exemplu, de 4 ani, pentru aceste poziții care sunt disponibile?" - mărturie profesor.
Comentarii