Doar unul din șase părinți se așteaptă ca educația să ajute un copil să fie independent și creativ, majoritatea insistând pe disciplină, respect, decență și rezultate școlare bune, arată un sondaj de opinie realizat de IRES.

„O primă concluzie este că un copil creativ și independent este mai degrabă indezirabil, în timp ce unul respectuos, conformist și cu rezultate bune este preferabil. Acest aspect ridică serios problematica modulării așteptărilor parentale de către constrângerile societale privind sistemul educațional”, se arată în studiul realizat de IRES la comanda Centrului Step by Step, pentru Educație și Dezvoltare Profesională.

Părinții conștientizează importanța educației pentru dezvoltarea copilului: 61% din respondenți menționează spontan educația, comparativ cu cel puțin alte 13 nevoi cheie, în afara celor de bază: hrană, sănătate și afecțiunea părinților. Educația este valorizată mai mult de femei, persoane peste 50 ani, din mediul urban și cu studii superioare, mai arată sondajul.

Totuși, două treimi dintre părinții din România nu cunosc conceptul de educație timpurie, proporție valabilă chiar și în rândul părinților de copii cu vârstă preșcolară.

Din rândul celor care au copii de vârstă preșcolară, numai 28% dintre părinți aleg creșa, în timp ce 71% preferă familia pentru îngrijirea și educarea copilului. Doar 1 din 3 participanți la sondaj apreciază oferta de creșe ca fiind suficientă, iar 1 din 5 menționează faptul că nu există astfel de servicii de educație timpurie în localitate.

În cazul grădiniței, 93% preferă grădinița în locul familiei, în timp ce numai 7% din respondenți aleg familia. Tinerii, cei cu educație scăzută și din mediul rural preferă într-o proporție mai mare familia decât cei peste 50 de ani și din mediul urban.

Educația și dezvoltarea sunt pentru majoritatea respondenților esența educației timpurii, în tip ce paradigma medicală a îngrijirii copilului rămâne semnificativă pentru o treime din cei care declară că știu ce este educația timpurie, cu precădere în rândul celor peste 50 ani, fără studii superioare.

Sondajul de opinie a fost realizat prin metoda CATI de IRES la comanda asociației Centrul Step by Step, în perioada 1-3/03/2021, pe un eșantion de 1.303 persoane cu vârste peste 18 ani, reprezentativ la nivel național. Eroare maxim tolerată de +/-2,8%.

Consultați aici rezultatele complete ale sondajului