Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită de Guvern cu încă 30 de zile. Măsura, care se aplică începând cu 13 mai, vine cu o serie de relaxări a restricțiilor.

Principalele prevederi din Hotărârea de Guvern adoptată luni au fost prezentate de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

Principalele prevederi sunt: 

- persoanele au voie să circule joi, în intervalul orar 02:00 - 05:00, pentru a participa la slujbe dedicate Ramadanului;

- este eliminată restricția de participare la procesiuni și pelerinaje religioase legată de domiciliu sau reședință, astfel se va permite organizarea unor astfel de evenimente numai cu respectare regulilor de protecție sanitară stabilite prin Ordin comun de Ministerul Sănătății și Secretariatul de Stat pentru Culte;

- competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății;

- activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății;

- în condițiile mai sus menționate, organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori;

- activitatea cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, se poate desfășura cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Culturii și Ministerului Sănătății.

Hotărârea poate fi consultată în integralitate AICI.

+++

Întrebat cât va mai fi România în stare de alertă, Raed Arafat a spus că situația este spre îmbunătățire, dar trebuie să fie urmărită evoluția epidemiei, iar pentru anularea stării de alertă este nevoie de o stabilitate a evoluției bolii.. De asemenea, până la 1 iunie, prin Hotărâri CNSU sau de Guvern se vor relaxa noi măsuri.