Statul anunță concedieri, dar a deschis aproape 900 de poziții pentru angajare în ianuarie 2025

Deși anul 2025 a început cu anunțarea unor viitoare concedieri în aparatul de stat, luna ianuarie a venit cu aproape 900 de locuri de muncă disponibile pentru cei care vor să se angajeze în sectorul public.
Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, numărul de joburi pentru bugetari este cu 33% mai mare.
Cel mai mare angajator de stat la începutul acestui an a fost sistemul de învățământ, care a generat o treime din numărul total de locuri de muncă scoase în piață, potrivit datelor Jobradar24.ro, site-ul cu cele mai multe și mai diverse locuri din România, care face parte din portofoliul eJobs.ro. A urmat sistemul de sănătate, cu 271 de poziții deschise în spitale, clinici, sanatorii ori direcții de sănătate. Guvernul a fost, cel puțin până la această dată, al treilea cel mai mare angajator, cu aproape 200 de locuri vacante.
Datele mai arată că Bucureștiul domină clasamentul național al angajărilor la stat, cu 160 de joburi deschise pentru candidați. Clujul ocupă locul al doilea, cu 59 de joburi postate de instituțiile publice, urmat de Iași, Constanța și Prahova. Cel mai puțin s-a angajat în județele Ialomița, Covasna, Bihor, Arad sau Mureș. În fiecare dintre acestea, instituțiile de stat au avut deschise mai puțin de 10 poziții pe tot parcursul lunii ianuarie.
Dacă instituțiile publice au avut aproape 900 de poziții deschise în luna ianuarie, angajatorii din mediul privat au postat 23.000 de joburi pe eJobs.ro. Domeniile cu cea mai mare nevoie de candidați au fost retail, servicii, industria alimentară, call center / BPO, turism și transport / logistică.
„2025 a început cu un sentiment de îngrijorare venit din zona bugetară, în special după reducerile de cheltuieli cu personalul, precum și concedierile anunțate pentru sectorul energetic, Senat sau Camera Deputaților. Asta în timp ce sectoare precum sănătatea, educația, Ministerul de Interne și Apărarea vor face excepție de la aceste măsuri. De altfel, anvelopa salarială bugetată pentru 2025 în sectorul de stat este ușor crescută față de anul trecut, respectiv cu 1% mai mare”, spune Bogdan Badea, CEO în cadrul eJobs.
În prezent, circa 1,3 milioane de români lucrează în instituțiile de stat. În Administrația Publică Centrală sunt angajați 64% din totalul bugetarilor, iar în administrația locală restul de 36%. Spre comparație, aproape 4,2 milioane de oameni sunt angajați în sectorul privat, ceea ce înseamnă că 23% din totalul angajaților din România sunt în sectorul public și 77% lucrează pentru companii private.
De menționat că, deși Guvernul a blocat angajările la stat în 2025, România are un deficit uriaș de medici, polițiști și profesori.
Comentarii