O femeie care lucrează ca taxatoare pentru societatea de transport public local din Suceava a fost lovită de un individ după ce a tușit în autobuz. Bărbatul i-a rupt mâna, iar femeia a fost salvată de ceilalți călători, martori la incident.

Incidentul s-a produs la începutul acestei săptămâni, într-un autobuz care aparține Societății de Transport Public Local a Consiliului Local Suceava. Autobuzul circula pe linia 2, între stațiile „Policlinică” și „Bancă”, din cartierul Areni, când femeia a fost atacată pe la spate de un individ, potrivit Adevarul.ro.

Taxatoarea a băut o gură de apă, s-a înecat și a tușit. Un bărbat care tocmai se urcase în autobuz a strigat că are COVID.

La un moment dat, femeia s-a îndreptat spre zona în care se afla bărbatul respectiv, dar nu pentru a-l confrunta, ci pentru că voia să încaseze bilete de la alți călători. 

Atunci individul a atacat-o pe la spate, a lovit-o cu piciorul, a pus-o la pământ și apoi i-a dat cu pumnul în cap, strigând: „Covidul ucide!”

Totul s-a petrecut atât de redepe încât, într-o primă fază, oamenii nu au reacționat. Când autobuzul a ajuns în stația de la „Bancă”, agresorul a vrut să coboare și în același timp să o tragă după el și pe taxatoare, moment în care au intervenit ceilalți călători, între care un polițist.

Acesta din urmă a încercat să-l imobilizeze pe agresor, dar nu a reușit. Victima a ajuns în cele din urmă la spital, în stare de șoc și cu o mână ruptă și a intrat în concediu medical. Între timp, agresorul a fost identificat, ridicat de polițiști și dus la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava.