Scandalul dezinfectanțilorTrupele românești din Bosnia, Irak și Afganistan au folosit produse Hexi Pharma, în ultimii 10 ani
Informația a fost confirmată, marți, de Ministerul Apărării într-un răspuns trimis jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor, scrie Tolo.ro.
UPDATE
"În întreg sistemul spitalicesc, inclusiv cel militar, s-au folosit produse achiziționate, conform legislației în materie de achiziții, printre care și produse de acest gen, fabricate de compania respectivă. (...) În ultimii zece ani", a afirmat, miercuri, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, întrebat de jurnaliști pe această temă.
+++
”Pentru asigurarea asistenței medicale în teatrele de operații au fost folosite, în ultimii 10 ani, și produse biocide fabricate de SC Hexi Pharma”, a precizat Ministerului Apărării Naționale pentru Gazeta Sporturilor, după ce publicația a aflat că trupele de pe front au folosit dezinfectanții diluați livrați de această firmă.
MApN a mai precizat că ”produsele, care erau autorizate pentru punerea pe piață conform prevederilor legale, au fost achiziționate în sistem centralizat pentru unități sanitare din rețeaua Ministerului Apărării Naționale”.
Totodată, Ministerul a informat că ”după apariția informațiilor referitoare la posibile nereguli ale produselor respectivei companii a fost decisă utilizarea altor produse biocide, atât în țară, cât și în teatrele de operații”.
Pe de altă parte, militarii au precizat pentru GSP că le-au spus americanilor ce problemă au: ”Au fost de acord ca, până când din țară ne vor sosi alte produse, să ne dea dezinfectanții pe care-i folosesc ei”.
Comentarii