Unul dintre cei doi răniți în explozia de la Petromidia care au fost transferați în Germania și-a pierdut viața în cursul zilei de marți, anunță Rompetrol într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

"Cu adânc regret, vă anunțăm că în cursul zilei unul din cei doi colegi transferați de urgență în Germania, în urmă incidentului din cadrul rafinăriei Petromidia, și-a pierdut viața. Starea generală a pacientului a fost una stabilă pe tot parcursul internării, transferului și al tratamentelor de specialitate. Gândurile și toată susținerea noastră merg către familia colegului decedat", se arată în comunicat.

Al doilea coleg spitalizat în Germania este în acest moment stabil și răspunde la tratament.

O explozie urmată de un incendiu s-a produs pe 2 iulie la rafinăria Petromidia. În urma evenimentului, soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor cinci, procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă.

Cei doi răniți au fost transferați în Germania, la Offenbach, pe 5 iulie.