Autoritățile au prezentat marți după-amiază detalii despre campania națională de vaccinare împotriva COVID-19.

La conferința de presă au participat președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, secretarul de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte CNCAV Andrei Baciu, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, Adriana Pistol, și doctorul Călin Alexandru, de la Departamentul pentru Situații de Urgență.

Principalele declarații susținute de Valeriu Gheorghiță:

În toată luna ianuarie ar trebui să primim în jur de 600.000 de doze de vaccin. În această săptămână urmează să mai ajungă circa 150.000 de doze.

Atunci când recomandăm unei persoane să se vaccineze, ea trebuie să nu aibă contraindicații medicale, să vrea să se vaccineze și să nu fie în cursul unei infecții sau în prima lună de la momentul unei infecții cu COVID-19.

Până ieri, la ora 20:00, erau vaccinate aproape 13.000 de persoane, iar, marți, acest număr a fost atins în jurul orei 13:00.

În a doua etapă intră aproape 4 milioane de persoane vârstnice (peste 65 de ani), cele din categoriile de risc și încă 1-1,5 milioane de oameni care desfășoară activități esențiale.

Aceasta etapă ar putea începe după 15 ianuarie și va debuta cu vaccinarea persoanelor dn centrele medico-sociale. Sunt circa 1.884 de astfel de centre cu aproape 40.000 de persoane. Vaccinarea va fi făcută de echipe mobile

Etapa a treia de vaccinare, cea a populației generale, ar putea începe în luna aprilie.

În etapa a doua și a treia vor fi o mie de centre de vaccinare cu o capacitate medie zilnică de circa 150.000 de persoane vaccinate zilnic, dar acest lucru trebuie să fie concordant cu ritmul de livrare a dozelor și este aproape imposibil să vaccinăm 150.000 de persoane, dar nu pentru că nu am vrea, ci pentru că nu vom avea doze.

Capacitatea de vaccinare nu înseamnă vaccinare, ci dacă am avea toate persoanele programate, atunci aș putea să le vaccinez.

Când o persoană se vaccinează, imediat este programată pentru doza de rapel care se face la 21 de zile de la primul ser.

Faptul că anumite persoane au fost vaccinate chiar dacă nu fac parte din etapa unu nu este o tragedie, bine că s-au vaccinat. (La Spitalul din Găești s-a putut vaccina oricine după ce managerul a afirmat că refuză să arunce dozele neutilizate). Totuși, Gheorghiță a acuzat că acolo este vorba despre un management defectuos. 

  • „A fost deschis azi si centrul de vaccinare din Spitalul Găesti. Administrăm vaccinul anticovid oricărei persoane care se prezintă voluntar la centru”, a scris managerul Laurențiu Belușică pe Facebook.

În fiecare zi, la nivelul unui centru de vaccinare, la ora 20:00 se face bilanțul: câte doze am avut, câte s-au folosit sau câte s-au spart. Este un număr mic de doze asumat ca fiind pierderi imputabile - 87 până acum.

30-35% dintre oameni ezită sau amână o decizie în privința vaccinării. Asta nu reprezintă un refuz, ci trebuie o comunicare mai bună pe subiect.

Întrebat despre livrarea dozelor de vaccin la Spitalul din Slobozia în cutii de pizza, Gheorghiță a precizat că nu este nicio problemă în privința cutiilor în care au fost livrate, atâta timp cât s-au respectat procedurile privind temperatura.

Ulterior, Valentin Spătărelu, reprezentant DSP Ialomița, a declarat că transportarea în cutii de pizza e foarte bună, cartonul având proprietăți izolatoare.

Cadrele didactice vor fi o categorie prioritară în etapa a doua, fiind în zona celor care desfășoară activități esențiale. Nu știu câți vor fi vaccinați, acum știm că e o intenție de 50%, dar vedem după câți sunt în realitate.

La finalul lunii ianuarie, începutul lunii februarie ar putea începe imunizarea cadrelor didactice.

La persoanele care iau anticoagulante, alături de medicul curant se poate lua o decizie în privința vaccinării.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a explicat faptul că inițiat s-au estimat 500.000 de cadre medicale în etapa I, dar acum numărul acestora a fost revizuit la 250.000.

Se face o evaluare pentru înființarea centrelor de vaccinare și în sectorul medical privat. Unele unități medicale și-au exprimat intenția de a organiza centre de vaccinare și se vor înființa dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Programările pentru vaccinare se pot face fie în localitatea de domiciliu, fie în cea de reședință. (Exemplu: dacă prima doză a fost administrată în Iași, dar locul de muncă al persoanei este în București, atunci aceasta poate opta pentru ca a doua doză să-i fie administrată în Capitală).

Am avut o întâlnire cu reprezentanții celor 18 culte religioase din România, am discutat pe tema vaccinării și am răspuns la cele mai importante întrebări tocmai din nevoie lor de a putea răspunde informat la întrebările care vin din partea enoriașilor.

Nu e nicio tragedie dacă 2-3 persoane din etapa III se vaccinează în etapa II.

În prima etapă sunt înscrise acum și așteaptă să fie vaccinate în jur de 50.000 de cadre medicale. Ulterior, Valeriu Gheorghiță a anunțat că pentru următoarele 20 de zile sunt programate 150.000 de persoane.